​Primul nucleu în jurul căruia se construieşte oraşul este actuala Piaţă Veche sau Piaţa „Elca“ aşa cum mai era ea cunoscută. Aici exista centrul politic (Casa Băniei), religios (Biserica „Sfântul Dumitru“) şi comercial (Piaţa „Elca“). Zona se dezvoltă în special în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, mai ales după construirea Hanului Hurez (din care acum se mai păstrează un zid, înglobat într-un restaurant rustic). Ocuparea Olteniei de către austrieci prin Pacea de la Passarowicz (1718) aduce o schimbare radicală pentru Craiova – fluxul de mărfuri nu mai circulă spre Imperiul Otoman (axa nord-sud), ci spre Imperiul Habsburgic (axa este-vest). Extinderea spaţiilor comerciale se produce pe actualul traseu al străzilor Madona Dudu, Lipscani şi România Muncitoare. Prin urmare, şi centrul oraşului îşi schimbă locul. El este situat acum la intersecţia acestei rute cu Calea Unirii (Uliţa Mare, cum era denumită atunci), loc denumit „Răscruciul Mare“. Este pusă în valoare a doua funcţie importantă a centrului unui oraş – cea comercială. „Este cam ce se întâmplă în Paris pe Champs-Élysées, unde este o chestiune de prestigiu pentru o firmă să aibă acolo deschis un magazin“, spune sociologul Constatin Crăiţoiu. Primul studiu de urbanism al zonei centrale a Craiovei datează din 1916, după cum afirmă Marcel Berendei într-un studiu intitulat „Craiova în primele decenii ale secolului XX“ (revista Ramuri, nr 3/2012). La vremea aceea, inginerul M. Colleanu şi arhitectul Ion Dimitrie Berindei au realizat un plan de sistematizare „a adevăratului centru al oraşului sau cel mai vechi cartier cuprins între străzile A.I. Cuza la nord, Unirii la vest, M. Kogălniceanu la sud şi str. Fraţii Buzeşti la est“. În urma acestui proiect se realizează străpungeri noi şi apar străzi numite azi Theodor Aman, Panait Moşoiu sau C. Nicolăescu-Plopşor. Odată cu instaurarea comunismului, centrul oraşului se mută din nou. Funcţia administrativă devine mult mai importantă decât cea comercială, prin urmare zona dintre primărie şi palatul administrativ devine zona centrală a urbei. După cutremurul din 1977, acest lucru devine şi mai evident, deoarece Nicolae Ceauşescu decide ca vechea Cale a Unirii să fie demolată. Dispar clădiri care făceau farmecul zonei centrale şi abia este salvat hotelul Minerva. „Când s-a vorbit de sistematizare pe Calea Unirii, se punea în discuţie să se demoleze Minerva. Toţi am sărit în sus şi am spus: «Domn’e, nu se poate! Craiova fără Minerva nu mai este Craiova!»“, a povestit arhitectul Dumitru Cernătescu. Construirea magazinului Mercur consolidează rolul de centru al acestei zone. Pe parcursul a peste 50 de ani, aici este locul unor evenimente care marchează istoria oraşului, cum ar fi vizita generalului Charles de Gaulle din 1968 sau Revoluţia din 1989. Ca semn al importanţei acestei zone, aici este amplasată după 1990 statuia lui Mihai Viteazul, care zăcuse ani la rând în curtea Muzeului de Artă. Mai mult, în 2007, centrul capătă numele de „Piaţă Socio-Umană“ şi aici se construieşte fântâna muzicală, care devine reperul central al oraşului. Trei ani mai târziu, municipalitatea depune un proiect pentru accesarea de fonduri europene în vederea reabilitării centrului istoric. În octombrie 2013, încep lucrările, iar în 2015 ele sunt încheiate şi craiovenii mai au acum încă un centru – cel istoric. Noul centru îşi pune în valoare altă funcţie socială importantă, cea de comuniune. „În centru, oamenii ies pentru a fi împreună, pentru a împărtăşi evenimente – concerte, festivaluri, parade militare etc. Să fii împreună înseamnă să fii parte din grupul social şi marea importanţă a întâlnirii este că oamenii devin conştienţi unul de altul“, susţine sociologul Constantin Crăiţoiu.

 

Text preluat după: https://www.gds.ro/Local/2015-10-05/un-nou-centru-vechi-pentru-vechea-craiova-noua/