Strada „Lipscani”
(puțină istorie)
S-a încetățenit ideea că drumul ce străbătea odinioară Craiova de la nord la sud, între bariera „Amărăzii” și cea a „Calafatului”, ar fi reprezentat pentru craioveni principala uliță a orașului, cunoscută și sub numele de „Ulița Mare”. De fapt, ulița pe care se îngrămădiseră prăvăliile meșteșugarilor și ale neguțătorilor craioveni se afla pe drumul ce traversa orașul de la bariera „Bucovățului” până la bariera „Bucureștilor”, lucru foarte bine surprins de harta orașului din 1790-1791, realizată de Specht. Prăvăliile apar firesc, pe o uliță ce leagă marele han al mănăstirii Hurez, aflat în apropierea Caselor Bănești și a pieții din „Valea Elcăi”, de „Târgul de Afară”, situat la bariera de unde drumul se îndreaptă, probabil nu întâmplător, către capitala Țării Românești – „Strada Lipscani”. Aceasta reprezenta, de fapt, „Ulița cea Mare” a Craiovei, „un mare bazar”, în care se găseau mai ales articole de fier și de mercerie provenite din Germania și care era foarte aglomerată în zilele de târg de mulțimea de care și de olace, care se îngrămădeau pe singurul drum podit din oraș).
(text preluat și adaptat după: http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.com/2016/05/str-buzesti-craiova.html
În Răscruciul Mare, numit și Răscruciul de Pâine, se afla o piață de unde craiovenii își „săvârșeau trebile negoțiului de peste zi”. Originile acestei piețe par să dateze din timpul epocii regulamentare, când Maghistratul orașului propunea ca loc pentru „vânzare de carne, zarzavaturi, poame, pește și oricare alte feluri de producturi care privește la îmdestularea obștei, împărțite după osebirea isnafurilor sau a vănetorilor”, răscruciurile de pâine sau locul serdarului Panait.
Piața urma să fie pavată cu piatră și închiriată la brutari, măcelari și precupeți. Brutarii vor închiria pivnițele prăvăliilor din apropiere pentru a păstra pâinea, ce trebuia să fie făcută din „făină de bună calitate, bine coaptă, fără miros și dreaptă la dreamuri”, după cum se îndatoraseră față de Sfatul Orășenesc pe la 1854. În 1865
Primarul și consilierii comunali, aleși în urma noii Legi administrative, vor cere mutarea localului brutarilor din Răscruciul Mare. Poate că noile autorități nu mai vedeau locul potrivit pentru o piață, tarabele comercianților așezate în stradă încurcând circulația pe această arteră a orașului.
(preluare și adaptare după: https://craiovadeieri.wordpress.com/2016/08/23/strada-unirii-zona-comerciala/)
Actualmente Strada „Lipscani”, arteră principală a Centrului istoric al Craiovei debutează la intersecția cu Strada „Constantin Nicolaescu Plopșor”, în imediata apropiere a Bisericii „Sfântul Ilie”.
Refacerea zonei a început cu demolarea vechiului gard al bisericii, așa cum arată în ilustratele vechi, și restituirea către zona pietonală a unei continuări a piațetei care începea în Strada „Unirii”, intersecție numită pe vremuri „Răscruciul Mare” al Craiovei.
Biserica Sf. Ilie este unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult din zona centrală a municipiului Craiova și însemnat paraclis mitropolitan. Situată în imediata vecinătate a străzii Lipscani, principala arteră comercială a centrului vechi negustoresc al orașului, și a Palatului Administrativ, biserica actuală a fost construită pe locul unei biserici mai vechi, ridicată în secolul al XVIII-lea de boierii Otetelișeni.
Biserica cu hramul Sf. Ilie, ctitorie a vornicului Ilie Otetelișanu, a fost zidită în secolul al XVIII-lea.
Deși pisania originală a bisericii nu s-a păstrat, o inscripție așezată în anul 1890, vizibilă și astăzi, menționează anul 1751 ca anul construirii acestei prime biserici: „În locul vechiei biserici făcută de rep: Ilie Otetelișanu pe la anul 1751 s’a construit această sântă biserică… Pe tronul țerei fiind Rege M. S. Carol I-ul și Regină Elisaveta, A. S. R. Ferdinand Moștenitor, Episcop D. D. Ghenadie, Ctitori Maria C. Otetelișanu și fii, represintați de tutore unchiu Sava Șomanescu și Maior P. Otetelișanu ctitori. Adtori Barbu Ionescu, B. Rioșianu, casier D. Istrati, secretar D. Cuțiana, Arhitectu F. Springer, Antreprenori C. Trolli & C. Bardelli. Piatra fundamentale a acestei biserici cu patrunagiu Sf. Ilie s’a pus la 7 iulie 1889 și s’a terminată la 30 august 1890.”
Cu toate acestea, în arhiva Mânăstirii Hurezi s-a descoperit testamentul lui Ilie Otetelișanu, datat în 11 decembrie 1732, în care vornicul menționează „a mea dulce nădejde, biserica mea din Craiova”, căreia dorește „să i se termine tâmpla și să se acopere din nou cu șindrilă”. Testamentul lui Otetelișanu dovedește că în 1732 biserica Sf. Ilie exista deja de un număr de ani care să justifice nevoia de reparații. Pe baza acestor informații, profesorul și istoricul Petre Gârboviceanu stabilește ca perioadă de ridicare a bisericii anii 1710-1725, anul 1720 fiind acceptat ca data cea mai probabilă a finalizării construcției acestui lăcaș.
Astfel, biserica Sf. Ilie este considerată cea mai veche biserică de zid construită în sec. al XVIII-lea în Craiova.
(text preuluat și adaptat după: http://www.monumenteoltenia.ro/biserica-sf-ilie-craiova/)
(Detaliu din „Răscruciul Mare – în anul 2020)
Lipscaniul se mândrea cu titulatura de principala uliţă comercială a Craiovei. Iniţial, era uliţa „cojocarilor“ (a vânzătorilor de cojoace, pielărie etc.), apoi a devenit uliţa „braşovenilor“ şi a „lipscanilor“ (după numele oraşelor de unde veneau principalele mărfuri, Braşov şi Leipzig). A fost prima uliţă a oraşului pavată cu bolovani de râu. Doar în fotografiile vechi mai pot fi văzute dughenele micuţe de odinioară, cu aţe şi nasturi coloraţi, cu plăpumi uriaşe şi perne moi, cu care doamnele cu zulufi şi crinolină îşi decorau paturile, cu pantofi feluriţi din piele, în care domnii cu joben ieşeau după-amiezele la promenadă şi pe care îi lăcuiau lustragii la colț de stradă, cu blănuri, pălării şi cojoace pentru toate gusturile şi pungile.
Casele vechi, cu dantelării arhitectonice romantice ce cuceresc astăzi trecătorii, sunt reprezentative pentru imobilele de negustori bogați, care au chemat constructori străini: depozite la subsol, prăvălii la parter, locuințe la etaj. Imaginile creionate în pagini de volum, ca și cele surprinse de primele aparate de fotografiat în tonuri de gri, reînvie vechile străzi.
Panouri scrise atent, în culori vii, special pictate ca să atragă atenţia cumpărătorilor, ne ajută să reconstituim culoarea epocii: „La snopul de grâu – mătăsuri, bluze, pânze“ sau celebrul bazar Benvenisti – al cărui propietar, S. Benvenisti, avea şi librăria, galanteria şi papetăria „La amicul veritabil“.
(text preluat și adaptat după: https://www.gds.ro/Local/2015-10-03/casele-din-centrul-vechi-al-craiovei-istorisiri-din-negura-vremii/)
