top of page

Biserica Mântuleasa (Calea Unirii nr. 59)

26.mantuleasa color.JPG
alum-craiova-biserica-mantuleasa.jpg.jpg
Biserica-Mantuleasa-Craiova-pisanie_.jpg

Printre bisericile de cărămidă zidite de breslași în secolul al XVIII-lea se numără și Biserica Mântuleasa (latinizat Madona Mântuleasa, așa cum întâlnim denumirea latinizată și la Maica Precista de la Dud - Madona Dudu).

Pe Calea Unirii la numărul 103 (număr vechi), fostă în vechime mahalaua ot Mântuleasa (de la Mântuleasa), rafetul (breasla) croitorilor, ajutat de vornicul Barbu Știrbei și biv vel logofătul Constantin Samurcaș, ridică în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, biserica de zid Mântuleasa, pe locul alteia, probabil din lemn, ctitioria Despinei – soția vistiernicului  Strâmbeanu, la jumătatea aceluiași secol.

Această biserică, ca multe altele din Craiova, este zidită de breasla croitorilor, tradiţie de altfel încetăţenită în Craiova, mai ales în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, când majoritatea bisericilor sunt ridicate din cărămidă de negustorii şi meseriaşii bogaţi. Ea devine biserica breslei croitorilor al cărei patron era Sf. Pantelimon, care se adaugă la hramul bisericii, Adormirea Maicii Domnului.

Rafetul croitorilor începe zidirea bisericii la leatul 7300 de la  ’’facerea lumii’’(1792), în timpul domnului Mihai Vodă Șutu și a episcopului Râmnicului Nectarie, conform pisaniei transcrisă și așezată la intrarea în biserică la anul 1896, când este ridicată din nou.

Biserica a durat până la anul 1896, când a fost rezidită cu sprijinul unor boieri şi cetăţeni înstăriţi ai oraşului. Forma veche a clădirii nu s-a păstrat şi nici nu o cunoaştem, biserica de la 1899 căutând să imite greoi şi nereuşit stilul bisericii Domniţa Bălaşa din Bucureşti. În anul 1897 a fost dărâmată şi clopotniţa cea mare de piatră de la intrare. Din vechea biserică n-au mai rămas decât zidurile naosului şi cele ale altarului.

(Bisericile Craiovei, Ed. Helios, Craiova, 1998, pp.72-74, 161-163; (III 16.307); Petcu, Eugenia, Însemnări din trecutul și prezentul Craiovei: monografie, Craiova, 2012, p.45 ; (DL IV 32))

Calea Unirii 59_08150 Biserica Mântuleasa_01.jpg
Calea Unirii 59_08150 Biserica Mântuleasa_02.jpg

© 2020 by Cristian's Art                                                    Proudly created with Wix.com

  • Facebook
  • Flickr
  • Twitter
  • Pinterest
bottom of page