Iulian Vrăbiescu (20 feb. 1862, Craiova – 1940, Craiova) a fost un jurist și politician craiovean, fiul lui Constantin Vrăbiescu, deputat de Craiova în Divanul Ad-Hoc de la București. După absolvirea Facultății de Drept din Paris și obținerea doctoratului în drept la Paris (1890), Iulian Vrăbiescu a revenit în țară, unde a activat ca procuror al Tribunalului Dolj și prefect al județului de două ori (1897-1899 şi 1901-1904). Prin funcțiile pe care le-a ocupat, el s-a îngrijit de drumurile din județ, a contribuit la ridicarea de școli și spitale și a favorizat înființarea unor societăți economice. Fiind el însuși mare proprietar de pământ, Vrăbiescu a acordat atenție sporită plantațiilor din județ, ceea ce i-a atras o mare popularitate în rândul țărănimii.

Iulian Vrăbiescu a fost un liberal convins și membru marcant al Partidului Liberal. A fost deputat în Cameră (1907), senator și vicepreședinte al Senatului (1931). Cariera sa politică de după Primul Război Mondial s-a legat de cea a lui Constantin Argetoianu, care, în “Însemnările zilnice”, îl caracteriza pe craiovean drept „Bățos, limitat în mijloacele sale intelectuale, era un om foarte cumsecade. A fost pe vremuri un excelent prefect de Dolj”. Pentru activitatea sa politică, Vrăbiescu a fost decorat cu Steaua României și Coroana României.

De asemenea, Vrăbiescu s-a aplecat asupra dezvoltării culturale a Craiovei. În 1908 este prezent la inaugurarea Fundației “Alexandru și Aristia Aman”, alături de ministrul Instrucțiunii Publice de atunci, Spiru Haret. Vrăbiescu a mai vizitat fundația și în 1920, iar în 1928 i-a donat un tablou de I. Skalbert, pictor francez. În 1940, după moartea politicianului, soția sa, Elvira Vrăbiescu (născută Davidescu), a făcut fundației o importantă donație de cărți și obiecte de muzeu, conform dorinței răposatului său soț.

Casa Vrăbiescu a fost, cel mai probabil, construită de tatăl lui Iulian Vrăbiescu, Constantin Vrăbiescu. Pe locul actual al casei se ridicau trei clădiri comune, construite una lângă cealaltă. Conform lucrării “Asistența spitalicească a orașului Craiova în a doua jumătate a secolului al XIX lea – începutul secolului XX” de Dinu Elena Steluța, apărută la Cluj Napoca în 2014, în anii 1877-1878, casa lui C.  Vrăbiescu a găzduit un așezământ medical special, pentru a acorda îngrijire și tratament soldaților răniți pe front. Pe lângă spitalele existente și spitalele militare temporare înființate atunci (Independența, Maica Domnului Dudu, Central), s-a amenajat o serie de așezăminte medicale în clădiri sau case proprietate personală (Golfineanu, Brăiloiu, Vlădica, Dumba, Olteanu, Pața, Haralamb, Nae Chiciu, Dinu Mihail, Statie Teodoru etc).

La începutul secolului al XX-lea, tânărul arhitect Duiliu Marcu a fost angajat să unifice și să refacă fațada imobilelor respective într-un proiect unitar. “Casele Vrăbiescu imitau, încântător, stilul edificiilor renascentiste târzii (cu curte interioară și balconașe)”, notează Alexandru Firescu și Constantin Gheorghiu în volumul “Craiova, mon amour“. Duiliu Marcu, născut la Calafat, cu studii la Liceul Carol I din Craiova și studii de specialitate la Școala de Arhitectură din București și la Școală de Arte Frumoase din Paris, lucrează în Craiova între 1913-1915 la Casa Vrăbiescu-Sescioreanu și între 1914-1915 la Casa Tudor Mărăscu.