În Răscruciul Mare, numit și Răscruciul de Pâine, se afla o piață de unde craiovenii își „săvârșeau trebile negoțiului de peste zi”. Originile acestei piețe par să dateze din timpul epocii regulamentare, când Maghistratul orașului propunea ca loc pentru „vânzare de carne, zarzavaturi, poame, pește și oricare alte feluri de producturi care privește la îmdestularea obștei, împărțite după osebirea isnafurilor sau a vănetorilor”, răscruciurile de pâine sau locul serdarului Panait. 

Piața urma să fie pavată cu piatră și închiriată la brutari, măcelari și precupeți. Brutarii vor închiria pivnițele prăvăliilor din apropiere pentru a păstra pâinea, ce trebuia să fie făcută din „făină de bună calitate, bine coaptă, fără miros și dreaptă la dreamuri”, după cum se îndatoraseră față de Sfatul Orășenesc pe la 1854. În 1865

Primarul și consilierii comunali, aleși în urma noii Legi administrative, vor cere mutarea localului brutarilor din Răscruciul Mare. Poate că noile autorități nu mai vedeau locul potrivit pentru o piață, tarabele comercianților așezate în stradă încurcând circulația pe această arteră a orașului.

 

(preluare și adaptare după: https://craiovadeieri.wordpress.com/2016/08/23/strada-unirii-zona-comerciala/)