Casa Nicolae Romanescu este un monument de arhitectură de interes național din municipiul Craiova, situat pe Calea Unirii, lângă Biserica Mântuleasa. Casa, ce a aparținut familiei Romanescu, poartă numele celebrului om politic Nicolae Romanescu (consilier, primar al Craiovei, deputat și senator timp de 48 de ani), cunoscut mai ales pentru înființarea parcului ce azi îi poartă numele. Din 1974, Casa Romanescu mai este cunoscută și drept Casa Universitarilor, spațiu activităților cultural-științifice organizate de cadrele didactice de la Universitatea din Craiova. 

Potrivit unor declarații făcute de strănepotul său, doctorul Nicolae N. Romanescu, Maria Romanescu (văduva pandurului Ioniță Romanescu) s-a mutat în casa din Ulița Mare a Craiovei, de lângă Biserica Mântuleasa, în 1833. Casa, în care locuia alături de cei trei copii ai săi (Catinca, Petrache și Costache), avea atunci trei odăi și o sală, iar grădina din spatele casei măsura 80 de stânjeni în lungime.

În 1843, după căsătoria lui Petrache Romanescu cu Măriuța Moscu, aceasta a mobilat și decorat casa soacrei sale după propriile gusturi, cu covoare de Ușak, perdele de mătase de Damasc și de Alep, cu canapele de mahon îmbrăcate în piele de Cordoba și policandre de cristal venețian. În această casă, Petrache Romanescu se întâlnea cu profesori, ofițeri și preoți în perioada revoluției din 1848. Se spune despre Casa Romanescu că ar fi fost cea dintâi locuință din Craiova pe care s-a arborat drapelul tricolor. După exilul lui Petrache, în casă au rămas soția sa Măriuța și cei doi copii ai lor: Ecaterina și Nicolae.

Prima modificare și extindere a casei ar fi făcut-o Măriuța Romanescu în jurul anilor 1860-1870. Atunci s-ar fi adăugat câteva încăperi la parter și ar fi fost construit gangul pavat ce leagă strada de grădină.

Măriuța locuia mai mult la conacul de la Cloșani (Mehedinți), iar în ultima parte a vieții s-a retras la conacul de la Moțăței, casa din Craiova rămânându-i fiului ei, Nicolae. În 1875, la întoarcerea acestuia de la studii din Franța, tânărul Nicolae s-a instalat în casa părintească.

Conform Elvirei-Ecaterina Ivănescu în volumul “Casa Romanescu”, locuința Romaneștilor ar mai fi trecut printr-un proces de amenajare între anii 1890-1892, înainte de căsătoria lui Nicolae cu Lucia Fălcoianu. Atunci, Romanescu a decorat casa după planurile unui arhitect austriac, îmbrăcând pereții în mătase de Lyon, aducând artiști străini să picteze lambriurile, ușile și plafoanele (ex: pictorul danez Friedrich Kraul), mobilând-o cu splendide sobe ceramice, oglinzi, draperii, piese de mobilier aduse de la Viena. Tot atunci a fost realizată și somptuoasa fațada dinspre Calea Unirii, văruită în culoarea roșu venețian subtonat, tot de influență vieneză.

După căsătoria cu Lucia din 1894, casa a fost electrificată și lămpile cu gaz au fost înlocuite cu candelabre din bronz aurit. La întâlnirile doamnelor craiovene organizate de Lucia Romanescu, ce aveau frecvent loc în casa de pe Calea Unirii, a fost prezentă de mai multe ori și Regina Elisabeta. Alți oaspeți celebri găzduiți de familia Romanescu au fost Alexandru Macedonski, arhitectul peisagist Edouard Redont, Nicolae Iorga, George Enescu, tenorul Grigore Gabrielescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Ion I. C. Brătianu, Take Ionescu, Elena Văcărescu.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, casa devenise o adevărată galerie de artă. Colecționar și bibliofil, Romanescu strânsese o colecție valoroasă, ce includea pictură, grafică, sculpturi, porțelanuri, țesături, tapiserii, mobilier și cărți, artă occidentală și românească. Soții Romanescu au organizat mai multe expoziții la Hotelul Minerva, la Liceul Carol I și la Primăria Craiova în vederea unor colecte pentru lucrările publice ale orașului.

În 1903, Romanescu a apelat la arhitectul Ion D. Berindei pentru modernizarea casei moștenite de la bunica sa. Berindei a realizat planurile pentru extinderea, simetrizarea și armonizarea casei în spiritul eclectismului francez, iar lucrările au fost supravegheate de antreprenorul C. Roschovsky. Principala modificare adusă casei a fost extinderea spre sud a fațadei de vest (prelungirea spre Biserica Mântuleasa a fațadei dinspre Calea Unirii), devenind simetrică față de bovindou.

Măriuța locuia mai mult la conacul de la Cloșani (Mehedinți), iar în ultima parte a vieții s-a retras la conacul de la Moțăței, casa din Craiova rămânându-i fiului ei, Nicolae. În 1875, la întoarcerea acestuia de la studii din Franța, tânărul Nicolae s-a instalat în casa părintească.

Cu un an înaintea morții, Nicolae Romanescu a hotărât să lase orașului său casa în care a trăit și toate colecțiile sale. A donat Fundației “Alexandru și Aristia Aman” impresionanta sa bibliotecă (cărți valoroase din secolele XVI-XVIII; cărți românești vechi; ediții de lux, în tiraj limitat, bibliofile; cu însemnări; cu ex-librisurile românești și străine) și colecția sa de artă (tablouri din școala italiană și olandeză, secolele XVI-XVII; tablouri ale unor pictori români; piese de artă decorativă străină: mobilier, porțelanuri, tapiserii, panouri și fresce de la biserica din Crețești-Dolj). A donat cărți și Bibliotecii Baroului Dolj.

După moartea lui Nicolae Romanescu, primăria a închiriat casa în jurul anului 1935 unei bănci particulare, încăperile de la parter devenind birouri cu pupitre, seifuri și ghișee. La etaj locuia familia directorului I. Dondoe.

În 1939, aici și-au găsit adăpost temporar refugiați polonezi (funcționari militari) și familiile lor.

După 1941, la demisolul clădirii au fost depozitate lăzi pline cu documente de arhivă, în speranța conservării pâna la sfârșitul războiului. La mansardă erau adăpostiți refugiați din Basarabia și din nordul Ardealului.

În iarna anilor 1943-1944, în dormitoarele improvizate la mansardă au fost găzduiți copiii de la orfelinatul Liceului Ortodox de Fete din strada Brestei.

În Casa Romanescu a mai funcționat o vreme Banca Românească, care și-a încetat activitatea după naționalizarea din 1948. Administrația comunistă a schimbat numele Căii Unirii în strada Vladimir Ilici Lenin, iar în casă se organizau întruniri politice și ședințe muncitorești.

Ulterior, în Casa Romanescu s-a instalat o școală cu profil financiar, iar din 1956 până în 1974, aici a avut sediul Casa Pionierilor.

Mai târziu, în Casa Romanescu avea să funcționeze Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române, în paralel cu Casa Universitarilor. În 1974, Ministerul Educației și Învățământului a aprobat cererea Universității din Craiova de a înființa aici Casa Universitarilor, un organism cultural auxiliar pentru universitarii craioveni. La 18 noiembrie 1974, Casa Romanescu devenea Casa Universitarilor, spațiu dedicat conferințelor, simpozioanelor științifice, schimburilor de experiență, spectacolelor, audițiilor muzicale și activităților cultural-științifice organizate de cadrele didactice universitare. Aici se înființa și un restaurant și o cofetărie.

La cutremurul din 1977, casa Romanescu a fost afectată, ulterior făcându-se lucrări de reparații care au distrus și mai mult pictura și decorațiile originale.

Universitatea din Craiova a devenit proprietara clădirii la 11 ani de la înființarea Casei Universitarilor, în 1985.

(după: http://www.monumenteoltenia.ro/casa-nicolae-romanescu-craiova/)