Casa Eskenazi (Calea Unirii nr. 42) - Casa Boicescu (Calea Unirii nr. 44)
Casa Boicescu, edificiu aflat în centrul orașului Craiova, pe Calea Unirii, la numărul 44, a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea. Clădirea este situată pe partea dreaptă a străzii, conform sensului de circulație (coborând dinspre Hotelul New York înspre Biserica Mântuleasa), lipită de Casa Eskenazy și vis-à-vis de Casa Diamantopol.
Casa Boicescu face parte dintr-un șir de case în regim închis de construcție (case înșiruite), construcții asemănătoare sau identice construite la dreapta-stânga unui perete comun, după un plan simetric. Ceea ce este specific pentru această construcție este faptul că a fost ridicată de către și pentru doi proprietari, după cum arată și plăcuțele ce indică faptul că găzduiește două clădiri monumente istorice: în dreapta, la numărul 42, este Casa Eskenazy, iar în stânga, la numărul 44, se găsește Casa Boicescu.
Clădirea este structurată pe două etaje (parter și etaj). La parter există două spații cu activitate comercială (patiserie – gogoșerie în Casa Eskenazy și atelier de yale și copiat chei în Casa Boicescu), separate de intrarea principală în edificiu, care oferă acces printr-o pasarelă la spațiile plasate simetric la etajul superior, precum și la curtea interioară.
Se crede că familia Boicescu care a deținut imobilul la sfârșitul secolului al XIX-lea în Craiova este aceeași cu familia de arendași care, la începutul aceluiași veac, deținea o mare parte din moșia Zătreni, din județul Vâlcea, inclusiv Cula Zătreanu și Conacul Boicescu. Arendașul Mitiță Boicescu, provenit din Bulgaria, a împărțit moșia celor patru copii ai săi, Maria (Mița), Elena, Marieta și Nicolae Boicescu, acesta din urmă înstrăinând-o ulterior. Mița Boicescu s-a aplecat asupra operelor filantropice în satul natal, unde a ajutat la construcția primei școli din comună și a unei școli de meserii și la renovarea bisericii din sat. Despre ea se știe că, neavând copii, a lăsat moștenire partea sa din avere unui nepot, Hristea, care trebuia să-i dea o rentă anuală, și s-a retras împreună cu familia la Craiova, unde deținea mai multe proprietăți.
(Text preluat după: http://www.monumenteoltenia.ro/casa-boicescu-craiova/)





Proprietate a familiei Eskenazy, Casa Eskenazy a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea în centrul orașului Craiova, și se află pe Calea Unirii, la numărul 42. Clădirea este situată pe partea dreaptă a străzii, conform sensului de circulație (coborând dinspre Hotelul New York înspre Biserica Mântuleasa), vis-à-vis de Casa Diamantopol.
Casa Eskenazy face parte dintr-un șir de case în regim închis de construcție (case înșiruite), construcții asemănătoare sau identice construite la dreapta-stânga unui perete comun, după un plan simetric. Ceea ce este specific pentru această construcție este faptul că a fost ridicată de către și pentru doi proprietari, după cum arată și plăcuțele ce indică faptul că găzduiește două clădiri monumente istorice: în dreapta, la numărul 42, este Casa Eskenazy, iar în stânga, la numărul 44, se găsește Casa Boicescu.
Clădirea este structurată pe două etaje (parter și etaj). La parter există două spații cu activitate comercială (patiserie – gogoșerie în Casa Eskenazy și atelier de yale și copiat chei în Casa Boicescu), separate de intrarea principală în edificiu, care oferă acces printr-o pasarelă la spațiile plasate simetric la etajul superior, precum și la curtea interioară.
Casa Eskenazy și-a primit numele de la familia Eskenazy (sau Eschenazy / Eskenasy / Eschenazi), una dintre familiile de evrei din Craiova care a dat orașului la finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea mulți intelectuali: doctori, avocați, dar și personalități în domeniul bancar. Înainte să devină proprietatea acestora, casa a găzduit Pensionul Settelin, conform raportărilor lui Th. I. Ionescu din cartea „Scurt istoric al învățământului particular din Craiova” din 1906. În anul 1885, frații Așer și Lazăr Eschenasy dețineau un magazin de manufactură în str. Unirii, nr. 40, pe locul actualei Case Eskenazy, numit “Frații Așer Eskenasy”.
La aceeași dată, cei doi frați, cunoscuți zarafi și en grosiști de diferite mărfuri și cereale, mai aveau un „comptuar de schimbu şi scomptŭ” în Mahalaua Sf. Treime, str. Unirii, nr. 70, și un atelier de tăbăcărie în Mahalaua Sf. Dimitrie, str. Grădinarilor, nr. 5634. Tot în acele vremuri a fost înființată în Craiova și Banca Eskenazy, unde frații Așer Eskenasy, bancheri și cămătari, practicau dobânzi de 20-24% pe lună. Ulterior, banca a intrat în faliment în timpul Marii Crize Economice din 1929 – 1933, alături de alte bănci din România deținute și conduse de evrei, cum era și Banca Berkowitz din București.
(Text preluat după: http://www.monumenteoltenia.ro/casa-eskenazy-craiova/)


