Passing by Nottara Theatre
Cristian's Art
comedie de modă veche
Aleksei Nikolaievici Arbuzov
(1908 – 1986)
Arbuzov s-a născut la Moscova iar familia sa s-a mutat la Sankt Petersburg (Petrograd) în anul 1914. Tatăl său era rus iar mama sa era de origine greacă. Rămas orfan la vârsta de unsprezece ani, a găsit mântuirea în teatru, iar la paisprezece ani a început să lucreze la Teatrul Mariinsky (Sankt Petersburg). În 1928 s-a alăturat unui grup de tineri actori în „Guild of Experimental Drama”; după dizolvarea acesteia s-a alăturat unui teatru ambulant din mișcarea „Agitprop” (propaganda prosovietică în perioada interbelică) pentru care a început să scrie piese de teatru.
S-a mutat la Moscova în anul 1930; în 1935 a scris piesa „Un drum lung”, iar în 1939 „Tanya” care sunt cele mai de succes două piese ale sale. Avril Pyman (savant britanic și traducător de literatură rusă) scria despre el: „Farmecul creațiilor sale constă în atitudinea sa perspicace, dar afectuoasă față de semenii săi; el vede prin slăbiciunile umane dorința de bază de a duce o viață bună și utilă și creează plauzibile, chiar simpatice personaje pozitive".
Câteva dintre piesele lui Arbuzov tratează transformarea personală și răscumpărarea într-un context sovietic. În Tanya (1939), o femeie a cărei viață este zdrobită de moartea soțului ei își găsește în sfârșit sens și scop în slujirea bolnavilor într-un sat siberian. O poveste la Irkutsk(1960) descrie modul în care viața superficială și hedonistă a lui Valya, în vârstă de 25 de ani, este transformată de dragostea lui Serghei. După moartea lui Serghei într-un accident, ea găsește un nou sens vieții în a se dedica creșterii propriilor copii. Această cufundare afectuoasă în viețile emoționale ale personajelor sale au adus severe mustrări din partea unor critici literari ai vremurilor. De exemplu, un critic teatral al vremii a scris: „La o piesă de teatru de Arbuzov, suntem cufundați într-o atmosferă plăcută de dragoste universală, noblețe și prietenie; totuși, aceste sentimente fine nu reușesc să ne ghideze, să ne mobilizeze sau să ne îndrume mințile și gândurile către un obiectiv mare.” (tipic perioadei) Personajele lui Arbuzov îmbrățișează idealurile și năzuințele umane fapt care l-a făcut pe Arbuzov îndrăgit de public și mai puțin de autorități.
(text adaptat după Wikipedia)
Sinopsis
Spectacolul este o comedie lirică, în care savoarea timpurilor de altădată împletită cu trăirile celor doi eroi conduc spre o poveste repetitivă atemporal.
Dramele personale ale doi oameni sunt un baraj de netrecut în fața a două suflete care parcă nu mai au curajul să o ia de la capăt?
Lidia Vasilievna este o femeie cu probleme dar și cu secrete, bine ascunse până acum, care fuge din Moscova, din luxul de zi cu zi, în sanatoriul calmului și aparent introvertitului doctor Rodion Nicolaevici. Situarea acțiunii în sanatoriul de la Riga, pe malul mării, are darul de a contribui la crearea unei atmosfere aparte care învăluie într-o manieră specială pe cei doi protagoniști.
Presărat cu multe picanterii, spectacolul realizat după piesa lui Alexei Arbuzov, ne demonstrează că dragostea poate triumfa indiferent de vârstă.
Love Story la maturitate
Prima reacție a unui împătimit de teatru, născut ceva mai devreme, atunci când se așează confortabil în fotoliul de spectator la „Comedie de modă veche”, este de a face paralele cu spectacole și distribuții vizionate de-a lungul timpului.
Pentru mine, această piesă destul de des inclusă în repertoriul teatrelor „dans la Belle Époque” (când managerilor de teatru li se impunea să aibă în repertorii autori din blocul comunist), a constituit o revelație la vremea respectivă când am constatat că pot exista, în zona respectivă, și altfel de abordări artistice. Așa i-am descoperit pe Arbuzov, Bulgakov, Ilf și Petrov ș.a.
Îmi reamintesc cu bucurie spectacolul care a avut o distribuție de aur: Carmen Stănescu și Mișu Fotino, văzut și revăzut de mine, de câteva ori la Național.
În aceste condiții, revederea spectacolului, peste ani, într-o altă distribuție și într-o altă viziune a constituit pentru mine o provocare. „Am arhivat” în memorie impresiile, trăirile și sentimentele spectacolelor anterioare și mi-am propus să mă situez în postura unui novice care este martor, pentru prima dată, la această poveste.
Sala „George Constantin” a Teatrului Nottara oferă un spațiu minunat pentru un spectacol modern care să aibă de toate: muzică, dans, pantomimă, inclusiv interpretarea unor scene în mijlocul spectatorilor și interacțiunea cu aceștia. Așa ceva m-a așteptat în seara zilei de 10 martie 2022. Vai mie! Ce avea să urmeze!
Aparenta simplitate a construcției textului te conduce la idea unei sconografii minimale (felicitări Valeriu Panait). Ceea ce s-a întâmplat! Ce poate vedea un spectator pe scenă în lipsa actorilor? Un cufăr de lemn, paralelipipedic, cu rotile pe două suprafețe, pe care îl găsim în scenele care urmează: bagajul noii venite la sanatoriu, bancă în parc, pat de spital, dulap de haine. O masă rotundă cu două scaune. Al treilea scaun, situat undeva în lateral în afara scenei. Și cam atât!
„Stăpânul recuzitei” este eroul descoperit de acest inegalabil Vasile Toma, pe numele lui „Timpul” și interpretat cu multă măiestrie de Vlad Gălățianu. Aparent un rol secundar, face curat pe scenă după actul anterior și aranjează cu atenție recuzita pentru următorul. În realitate el reprezintă prin jocul său (dans și pantomimă) legătura sugestivă dintre scene iar pentru un spectator avizat o prefigurează cu multă grijă pe următoare. Practic „Timpul” în excelenta concepție regizorală este „Povestitorul” pe care îl întâlnim în alte texte și/sau montări dramatice. Vlad Gălățianu se joacă și jocul său este unul serios care te ține cu sufletul la gură. Practic nu te lasă să respiri între acte îndemnundu-te să ghicești ceea ce urmează. Sunt momente în care abia aștepți finalul unui act pentru a reîntâlni „Timpul”.
Vasile Toma
Un om mic la statură, dar mare la suflet, și iată cum îl descrie Irina Zlotea: „Vasile Toma este o personalitate artistică complexă, fiind profund pasionat de lumea teatrului. Actor la bază, experimentează cu fervoare regia şi lucrează asupra textului cu îndemânare. Întâlnirea sa cu scena a avut loc la Şcoala Populară de Artă din Reşiţa, unde a lucrat cu Vasile Nedelcu, apoi a urmat perioada de aur a Teatrului Studenţesc Podul. Acolo, sub benefica influenţă a lui Cătălin Naum a descoperit farmecul meseriei de actor. Romeo şi Julieta de William Shakespeare, Anonimul Veneţian de Giuseppe Berto, Equus de Peter Shafer, Ştefan Vodă de Barbu Ştefănescu Delavrancea sau Aventura japoneză, un text de teatru kabuki sunt câteva dintre spectacolele în care a jucat.
De-a lungul carierei sale a fost distribuit în montările unor regizori importanţi ai scenei româneşti, precum: Alexandru Tocilescu, Cătălina Buzoianu, Andrei Şerban, Radu Gabrea, Attila Vizauer, Radu Gabrea, Beatrice Bleonţ şi Mihai Lungeanu.
Dintre spectacolele în care a jucat, amintim: Preludiu la Electra, de Petre Dumitriu, Poate Eleonora, de Gellu Naum, Levantul, de Mircea Cărtărescu, Dumnezeu binecuvântează America, după Petre Barbu, Doamna Bovary sunt ceilalţi, de Horia Gârbea, Acolo, departe, de Mircea Ştefănescu, Nevestele vesele din Windsor, de William Shakespeare, Jocul de-a măcelul, de Eugène Ionesco. Câteva dintre spectacolele la care Vasile Toma a lucrat în dubla ipostază de regizor şi actor sunt: Comedie de modă veche, de Alexei Arbuzov, Eu, Însinguratul, după Eugène Ionesco, Tanţa şi Costel, de Ion Băieşu, Buzunarul cu pâine, de Matei Vişniec şi Păcală şi Popa, după Petre Dulfu. Alte spectacole în regia lui sunt: Un bărbat şi mai multe femei, de Leonid Zorin (TeatrulNottara), Smerita, după F.M. Dostoievschi (Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti), Hotel Grand la dispozitia dumneavoastra, de Mark Cammolleti (Teatrul G.A. Petculescu din Reşiţa), Stan Păţitul, după Ion Creangă, George Coşbuc şi Anton Pann (Teatrul George Ciprian din Buzău), O clipă de teatru, după David Mamet (Teatrul Merlin din Timişoara) La Teatrul Nottara a jucat în spectacolele Maria Callas – La divina, de Terrence McNally (regia: Radu Gabrea), Emanciparea prinţului Hamlet, de Alina Mungiu Pippidi (regia: Mihai Lungeanu) şi Doi tineri din Verona, de William Shakespeare (regia: Cătălin Naum).”
(text preluat după: https://movienews.ro/2016/02/22/om-de-omenie-recenzie-teatru/)
Ada Navrot în rolul Lidia Vasilievna este explozivă. Hohotul de râs izbucnit în dreapta mea încă de la primele replici au constituit un argument în plus că Ada Navrot își interpretează fiecare rol în care este distribuită precum rolul vieții. Este o abordare a unei actrițe care se respectă pe ea însăși și ne respectă pe noi spectatorii. Rolul Lidiei Vasilievna din Comedie de modă veche nu este unul ușor. O actriță (eroina) măcinată de problemele personale precum infidelitatea soțului și pierderea fiului își caută un refugiu. Refugiul căutat nu este o locație sau o nouă poziție în societate ci este de fapt un refugiu sufletesc. În căutarea lui, Lidia Vasilievna de pe scenă ne poartă într-un univers cu totul aparte. Accesele de nebunie pe fondul unei dorințe de a epata în reprezentantă de frunte a „high-society”, iau locul unor tentative de reintrare în firescul de femeie în toată complexitatea ei. Multitudinea de stări pe care o traversează eroina, excepțional trăite de actriță, te duce cu gândul la bogăția sufletească din celebrul Concert pentru pian Nr. 1, Op. 23 de Ceaikosvki. Drumul spre noul refugiu, ca orice schimbare în viață, nu este unul ușor. Este presărat cu lupte, succese de moment, respingeri dar, în final, este încununat de succes. Am redescoperit o excepțională artistă, Ada Navrot, care își pune în valoare o nouă calitate pe care mulți dintre spectatori nu cred că au intuit-o - cea de actriță de music hall. Evoluția în momentele lirice sau în cele pline de dinamism, ale dansului, vin să întregească tabloul unei actrițe desăvârșite. Personal, am fost impresionat, ca de fiecare dată când am urmărit-o în spectacole, de firescul prezenței ei pe scenă. Într-un limbaj ades întâlnit cu interlocutori liceeni sau studenți aș afirma: „este de acolo!”. Și pentru că tot am deschis vorba, ce bine ar fi dacă studentele în arta actorului ar veni la acest spectacol și ar încerca o „disecție” a unei interpretării pe care eu o consider de referință. Felicitări încă o dată!
În continuare voi scrie despre Vasile Toma.
Rodion Nicolaevici personajul căruia îi dă viață sensibilul artist care este Vasile Toma este medicul unui sanatoriu din Riga. Un însingurat care se refugiază în munca sa pentru a trece mai ușor peste marea dramă a pierderii ființei mult iubite-soția și peste șocul rămânerii singur și ca urmare a plecării fiicei sale pe drumul ei în viață. Apariția Lidiei Vasilievna are menirea de a sparge monotonia din sanatoriu și de a tulbura liniștea doctorului. Încet încet ea intră în inima lui, destul de încercată și clinic. El este ajutat astfel să treacă peste dramele personale de cea care face acest lucru pentru a le ascunde pe cele personale. Și Vasile Toma are de traversat o serie de emoții și trări, interpretare care îi pune în valoare valențele unei personalități artistice complexe. Printr-o interpretare remarcabilă dă viață, cu multă măiestrie personajului. Sunt de neuitat momentele de trăiri interioare cărora le dă viață: lăcrimează și nu-și poate opri tremurul atunci când este vorba despre iubirea vieții lui, precum și multe alte. Prezența scenică pare una discretă în fața spumoasei Lidia Vasilievna dar, discreția, înseamnă în cazul lui Rodion Nicoleavnici profunzime. Un actor și o interpretare de excepție care, ne reamintește de un hit al trupei Holograf - „Și băieții plâng câteodată”.
Vasile Toma - regizorul, practic creatorul acestei motări scenice aduce în fața spectatorilor o producție modernă. Fără a fi considerat malițios, am avut impresia, la început, că asist la o piesă pusă în scenă de Andrei Șerban. Intrând în detalii, nu se poate să nu observi diferențe de abordare, în sensul că atât inserțiile lirice cât și cele de dans vin să accentueze trăirile eroilor și să contribuie la o poziționare atemporală a înfiripării unei povești de dragoste (textul a fost finalizat de Arbuzov în 1975). Utilizarea generosului spațiu pus la dispoziție de sală contribuie și mai mult la apropierea de public. Asistăm, astfel, la integrarea spectatorului în poveste.
Colaborarea cu Constanța Câmpeanu asigură un ambient minunat, selecția muzicală (nu putea să lipsească Șostakovici) și partiturile interpretate de cei doi actori conduc la îmbogățirea spirituală a asistenței care se simt „teleportați” în epocă.
În fine, scenele de dinamism presărate în demersul artistic, ca urmare a colaborării cu Violeta Captari, întregesc imaginea unui spectacol total lucrat cu multă atenție și sensibilitate.
Scriind aceste rânduri mă gândeam să-i lansez o provocare lui Vasile Toma: transformă-ți creația într-o peliculă. Un nou film „Comedie de modă veche” ar putea fi realizat cu un buget minim.
Un spectacol pe care iubitorii de teatru nu trebuie să-l rateze.
Fotografiile au fost realizate cu telefonul mobil în timpul spectacolului desfășurat în sera zilei de joi 10 martie 2022.
În sfârșit un spectator fără mască.
Măștile sunt de fapt pentru artiști.
