Passing by Nottara Theatre
Cristian's Art
Praf de stele
Sinopsis
Acțiunea se petrece pe balcoanele alăturate ale unui bloc dintr-un mare oraș. Protagonistul, John Cummings, discută cu trei femei: Fay, Angel și Gwen, care îi devin, succesiv, vecine, timp de trei ani. John e ziarist și încearcă să scrie un nou roman, dar își petrece timpul mai degrabă încercând să le cunoască pe cele trei. Fay este prostituată, Angel, o tânără care vrea să devină cântăreață, iar Gwen și-a părăsit soțul și vrea să înceapă o viață nouă. Cu fiecare nouă vecină, viața protagonistului devine tot mai amuzantă. Discută despre sex, dragoste, viață și moarte, cu mult umor și… câteva lacrimi.
„Piesa este extrem de amuzantă, profund emoționantă și tulburător de romantică.” – Mississauga News, 1997
Norm Foster este dramaturgul ale cărui piese s-au montat cel mai mult în Canada, în ultimii 20 de ani. În medie, textele sale au fost reprezentate anual de 150 de ori. Foster a devenit astfel, de departe, dramaturgul cu cel mai mare succes din istoria țării sale.
S-a născut la Newmarket, Ontario, în 1949. A absolvit West Hill Collegiate Institute și, apoi, a urmat secția de Arte, Radio și Televiziune, la Centennial College din Toronto și Confederation College din Thunder Bay. După terminarea studiilor, a urmat o carieră de 25 de ani în radio, care avea să îl poarte la Kingston și apoi la Fredericton, capitala regiunii New Brunswick. Aici și-a făcut Foster debutul în teatru, în 1980.
Norm Foster, autor popular și prolific, este regele comediei canadiene. A scris peste 50 de piese, așa că în fiecare seară undeva, în Canada, se joacă una dintre ele. Dar interesul pentru textele sale nu este doar unul local, ele sunt montate peste tot în lume. Prima sa piesă, Sinners (Păcătoșii), a fost montată la Teatrul New Brunswick, de către Malcolm Black, care avea să regizeze și următorul text al lui Foster, The Melville Boys (Băieții din Melville). Acesta s-a jucat peste tot în Canada și SUA, inclusiv pe Broadway, și a devenit creația reprezentativă a lui Foster, care l-a impus în teatrul canadian. De atunci, el a ajuns autorul unei remarcabile serii: peste 55 de piese, printre care The Affections of May (Sentimentele lui May), textul cel mai des reprezentat în Canada.
Piesele lui Foster sunt recunoscute pentru umor, dar nu sunt lipsite nici de momente de gravitate. „Sunt mai mulțumit dacă reușesc să scriu un text care să facă publicul și să râdă, și să simtă o ușoară strângere de inimă. E distractiv să scriu farse (Sinners/ Păcătoșii, Self-Help/ Autoajutor), dar textele care ating și inima, nu doar simțul comic al publicului, îmi aduc cele mai mari satisfacții.”
Norm Foster nu se limitează doar la cariera de dramaturg. Adesea, el apare pe scenă și ca actor.
Întrebat care este tema generală a pieselor sale, Foster spune: „Cred că ele vorbesc despre oameni obișnuiți, care încearcă să-și trăiască viața. Nu încerc să-i dau lecții publicului sau să-i transmit vreun mesaj profund, fiindcă nu cred că am pregătirea necesară pentru așa ceva. Încerc doar să fac oamenii să se simtă puțin mai bine în lumea asta, ceea ce nu e deloc ușor”.
În 2016, a fost decorat, devenind Ofițer al Ordinului Canadei.
„Unul dintre blestemele vieții de dramaturg este că nu ești niciodată mulțumit de produsul tău finit.”
Norm Foster
Alexandru Jitea:
„Dacă aș ști cine este John, n-aș mai putea trăi, la fiecare spectacol, misterul prezenței lui.”
Drag public spectator fără de care noi NU, îți mulțumesc, te iubesc și te aștept întotdeauna cu emoție. Pentru tine noi existăm, ne bucurăm, îndurăm. Iubirea reciprocă și respectul fac ca acestă întâlnire minunată TETRUL, să meargă mai departe. Te sfătuiesc să fii prtențios și te rog să îți închizi telefonul mobil în sala de spectacol. Cu drag, a ta până când …
Luminita Erga
Toata viața mea mi-am dorit să joc într-un musical. De mică, ma visam cântând și dansând pe marile scene ale lumii, deși nu mă recomandau, în mod special, calitățile mele vocale. Și, totuși ... mi-a ieșit. Am
reușit în „Praf de stele” să cânt și să dansez într-un fel în care, cred eu, nu o poate face nimeni. Nu pe cea mai mare scenă a lumii, ba
dimpotrivă, poate pe cea mai mică, și nu spre încântarea publicului, ci spre amuzamentul lui. Și m-am bucurat. Îi multumesc lui Alex
pentru suport (audio) cu care am avut o colaborare fericită și cu care îmi face o mare plăcere să joc.
Diana Roman
Praf de stele este un spectacol-intalnire. E ca și cum m-a invitat cineva la un restaurant bun, unde voi petrece o seara agreabilă.
Canadianul Norm Foster, autor pe care nu-l
cunosteam, ne conduce într-un tărâm dulce-amar, în care nu știi ce se va întampla în secunda urmatoare. Pare previzibil, dar nu este. Exact ca viața. Îți rezervă surprize în momentul în care te aștepți mai puțin.
Personajul meu, Gwen, pierde un soț, dar se regăsește pe sine datorită întâlnirii cu jovialul,
filosoful și ușor frustratul John. Evident că este o comedie, dar cu o bază reală, o fundație foarte
serioasă. Lucian Sabados, Alexandra Luminița Erga și mai tanara, dar deja consacrata Diana Roman fac rețeta unei comedii de succes care sper să se joace mulți ani de acum înainte.
Ada Navrot
(VA URMA)
Sinopsisul și textele de mai sus sunt preluate de pe websiteul:
Fotografiile au fost realizate cu telefonul mobil în timpul spectacolului desfășurat în sera zilei de joi 23 septembrie 2021.
Serialul de sâmbătă seara
Pentru spectatorul prezent în sală, o piesă de teatru de Norm Foster poate reprezenta o premieră. Necunoscut la noi, autorul generează o curiozitate aparte. Pe măsura derulării spectacolului asistența este captivată de un dialog viu, colorat cu decență și de o interpretare scenică pe măsura prestigiului de care se bucură Teatrul Nottara. Nord-american, autorul, ne instalează comod în fața „televizorului” și ne derulează trei episoade consecutive ale unei povești spuse cu patos de eroul principal. Un ziarist de mâna a doua, cu multe complexe și obsesii personale, răvășit de un divorț devastator, el caută să se autosugestione ca este un om tare, că a reușit să treacă peste șocul despărțirii. Are chiar și un obiectiv personal ambițios să scrie un roman. Dar, tablul cu cei doi copii din căsătorie, pe care îl arată tuturor, este fantoma din dulap care îl bântuie. Alexandu Jitea face, după parerea mea un rol de excepție. Reușește să se transpună total personajului pe care îl interpretează și, a realizat că fiecare „ipotetică relație” cu o vecină de balcon îl lasă mai gol interior. Fiecare dintre femeile cu care a interacționat, cu stângăcia tipică unui bărbat marcat de distrugerea unei căsătorii, nu fac altceva decât să-i adâncească suferința. O suferință nedeclarată, acoperită de o bravadă tipic masculină și care erupe în momentul în care Gwen îl anunță că se va muta. Momentele de disperare sunt mascate naiv de pregătirea balconului pentru iarnă. Și pentru că acțiunea se petrece în America de Nord, autorul nu ne putea lăsa în această atmosferă pesimistă și, piesa se încheie cu apariția la fereastra apartamentului vecin a viitorului personaj din viața lui John. Poate acum! Sau poate nu.
Cele trei episoade ale piesei m-au purat cu gândul către trei producții cinematorgrafice cu subiecte asemănătoare dar cu alt fir al evenimentelor.
Prima vecină - Fay - prostituata cu ștaif (parcă aduce a Pretty Woman), interpretată cu vivacitate de Luminița Erga, este o femeie plină de energie și sigură pe ea. Dialogurile cu John îl pun în inferioritate și mai mult pe eroul nostru, incapabil de a întreprinde ceva coerent, mărginindu-se să asculte docil povestioarele și sfaturile ei. În urma acestei interacțiuni el devine și mai complexat și mai pierdut în idealurile lui, astfel încât nu este capabil să accepte o partidă de amor de despărțire.
Angel - a doua vecină - seamănă mult cu Kelly din „Familia Bandy”. Interpretată cu har de Diana Roman, Angel este opusul lui Fay. Prostuță, cu grave carențe de cultură generală, Angel este capabilă de orice pentru a-și atinge scopul în a deveni cântăreață. Îl consideră pe John mai mult un amic, o haină de zile negre și este incapabilă să aibă o relație cu el, vârsta reprezentând pentru ea o barieră de netrecut. John este ca un boxer, înasează și pumnii de la Angel care nu s-a sfiit să aibă o relație cu profesorul de pian, de vârstă apropiată cu a lui dar care, în viziunea ei, ar fi putut să o ajute în carieră.
În fine, cea de a treia vecină Gwen - interpretată cu eleganță de Ada Navrot are accente de poveste siropoasă de dragoste, cu tente, pe alocuri, de telenovelă, consumată rapid și cu pasiune între doi adulți, fiecare cu problemele lui personale. La această vârstă, pasiunea se consumă repede și rațiunea devine predominantă. Remarcabil jocul Adei Navrot care este în ordine: sfioasa părăsită de soț, cocheta care se dorește remarcată și iubita dedicată cu pasiune partenerului.
O seară agreabilă pe care, o recomandăm iubitorilor de teatru.
Alegerea unui text teatral este, în sine, un act artistic care se cere a fi, ulterior, validat de decizia unei căi de abordare, dintre multiplele etaje de interpretare ale acelui text. În cazul piesei de față, Here on the Flight Path / Praf de stele de Norm Foster, m-a cucerit ideea topirii celor trei povești / felii de viață într-una singură, cea a nevoii de comunicare a noastră, a tuturor, în vremuri în care, fie voit, fie involuntar, ne lăsăm purtați (manipulați) de ținte ori false, ori neesențiale, în detrimentul naturaleței și al lucrurilor temeinice.
Lumea americană ori canadiană, în cazul nostru, nu este esențial diferită de cea a europenilor. Există, însă, deosebiri semnificative în abordarea unor probleme de viață, de familie, de comunicare interumană. Probabil că, în cazul Canadei, distanțele uriașe între orașe, gradul mai aerisit de populare, vecinătatea și conviețuirea pașnică a Omului cu Natura determină niște mutații interesante în spectrul relațiilor umane!
Deși poveștile înfățișate se petrec în universul marelui oraș, acea tipică directețe, naturalețe a americano-canadienilor răzbate prin toți porii poveștii.
Oportunitatea unei vecinătăți de apartamente, într-un bloc oarecare, de pe o stradă oarecare, într-un oraș oarecare, mediată mai ales de comunicarea dintre cele două balcoane, devine pentru autor terenul propice de construcție a trei (perfect…) posibile povești de comunicare umană. Cele trei femei care se perindă în povestea noastră, în fața Lui, a bărbatului matur, aflat în plină criză de comunicare, după un divorț frustrant, sunt total diferite ca profesie, condiție socială, situație familială și, mai ales, ca premisă de relație pentru John.
Fay, prostituata cu personalitate, suflet mare, energie, știință de viață, farmec, putere de regenerare, de visare și proiecte, este, în sine, un prototip uman interesant și fecund artistic.
Angel, fata de la țară, fata lui tata, cel care pompează în visurile și în viitorul fetei. Ea are o ingenuitate specială, în ciuda unei vieți și a unei evoluții profesionale precare, sub semnul ratării sigure. Este… prostuță, necizelată, victima unei culturi și societăți manipulatoare și, totuși, are o permanentă lumină, o energie revigorantă, o putere de a o lua de la capăt, cu o oarecare exemplaritate. Chiar dacă este victima unei educații care pune în prim-plan asigurarea banului, fără o țintă sigură, ea are un firesc și o umanitate înduioșătoare.
Gwen, cea de-a treia vecină, este o soție dezorientată, o femeie în plină criză familială, venită după o despărțire intempestivă. Este vulnerabilă și prin vârstă, și prin noua postură, în care singurul bărbat din viața ei a plecat, lăsând-o cumva nepregătită. Gwen are, ca și precedentele sale… vecine, o construcție complexă, bogată, arborescentă cumva, ți se lipește de suflet, ca spectator sau chiar ca regizor ori actor…
John, vecinul acestor trei exemplare feminine, în perioade consecutive, este prototipul intelectualului dezabuzat al vremurilor noastre. Inteligent, plin de ironie și autoironie, este pierdut în hățișul propriilor fantasme, are o lene ușor oblomoviană, a încetat să mai viseze, este, așa cum afirmă ritos, un bărbat fără probleme și fără o țintă în viață.
Divorțul, depărtarea de copii, nevoia de a se descurca fără sprijin… feminin l-au determinat, în timp, să se acrească, să se limiteze la o prietenie cu un bărbat la fel de neajutorat uman ca și el. Nu mai are așteptări mari, se limitează la o carieră de uzură, are contacte cu lumea din ce în ce mai mediate de alții sau de alte prisme… Întâlnirea celor trei femei, atât de diferite și ca premise în relația umană, și ca finalitate a ei, îi repornește motoarele, îl reactivează, îi deblochează energii și îi provoacă mutații de comportament! Prin descoperirea acestor trei femei, se regăsește, se reinterpretează, deblochează în el energii și sentimente aparent pierdute… O mare delicatețe și dorință de a proteja îl animă, simte nevoia de a le sprijini pe aceste femei, până mai ieri doar străine…
Există în textul lui Norm Foster o lumină, o speranță regeneratoare, care îl impresionează mult pe profesionistul de teatru, ca și pe spectatorul avizat. Textul nu mută munții, nu dărâmă șabloane teatrale, nu propune revoluții semantice și, totuși, impresionează și impune.
Spațiul propus de Teatrul Nottara este cel de studio. Este cel mai potrivit cadru pentru a pune în scenă o asemenea felie de viață. Apropierea spectatorului de actor creează dorita și necesara intimitate, propunând un cadru de dialog extrem de fecund și profitabil.
Construcția textului, sub o formă camerală, în conjuncție cu spațiul de joc și, mai ales, înnobilată de o distribuție de mare rafinament, respectiv: Alexandru Jitea – John, Luminița Erga – Fay, Diana Roman – Angel și Ada Navrot – Gwen, compun un cvartet actoricesc și uman extrem de potrivit și stimulativ pentru regizor.
Un alt ingredient foarte necesar și exersat în lucrul cu spațiul intim este scenografia, respectiv scenograful Vladimir Turturica, un expert al minimalismului și expresivului din spațiul teatral românesc. Semnele decorului și ale costumului sunt clar subsumate unei organicități a poveștii, astfel că acestor eroi-neeroi le corespunde o lume obiectuală aparent banală. Semnul final este, însă, cel al unei umanități obosite, în criză, dar care nu a depus armele.
În aceste condiții, regizorului nu-i mai rămâne decât să orchestreze acest limpede și luminos material, cu grija detaliului uman, cu preocuparea desfacerii până la esență a relațiilor umane, de propunere a unor situații teatrale și umane ofertante pentru actori și limpezi pentru public, să investigheze aceste fișe de personaje pe verticala lor… și încă alte multe atitudini și alegeri estetice!
Experiența lucrului la acest text, sub semnul unui Teatru așa cum este Nottara, este realmente o șansă pentru mine, alături de minunați actori și, sunt convins, o echipă tehnică și de PR minunată! Gratitudinea mea față de conducerea acestui important teatru, pentru șansa oferită de a lucra un asemenea text, în asemenea context ales!
Mai rămâne, desigur, un decisiv partener în acest creuzet artistic și uman, SPECTATORUL. El rămâne să valideze strădaniile mele, ale colegilor artiști și tehnicieni și, mai ales, potențialitățile deosebite ale acestui text minunat.
Lucian Sabados, regizor
Fotografiile au fost realizate cu telefonul mobil în timpul spectacolului desfășurat în sera zilei de joi 23 septembrie 2021.
Un spectator
