Passing by Nottara Theatre
Cristian's Art
Liniște în culise
Michael Frayn
(născut la 8 septembrie 1933, Londra, Anglia),
dramaturg, romancier și traducător britanic a cărui operă este adesea comparată cu cea a lui Anton Cehov pentru concentrarea sa asupra situațiilor familiale pline de umor și a perspectivelor sale asupra societății. Frayn este probabil cel mai bine cunoscut pentru farsa sa de scenă de lungă durată, de succes internațional, Noises Off (1982; film 1992), o piesă frenetică în cadrul unei piese despre tragedia unei companii de teatru engleză care face turnee prin provincii și încercările sale inepte de a juca. o farsă sexuală tipic englezească.
Frayn a absolvit Universitatea din Cambridge în 1957 și a lucrat ca reporter, editorialist și critic pentru Manchester Guardian și The Observer. La începutul anilor 1960 au fost publicate mai multe colecții de eseuri din coloanele sale din ziare; scrisul său de călătorie ulterior pentru The Observer a fost colectat ca Travels with a Typewriter (2009). Un autor larg și prolific, Frayn a scris romane, piese de teatru, filme documentare și teleplays. De asemenea, a tradus și adaptat mai multe piese de teatru de Cehov.
Piesele de teatru ale lui Frayn sunt în primul rând comedii sau tragicomedii. Ordinea alfabetică (1976) se referă la dezumanizarea care apare atunci când un birou haotic de ziar este transformat de un angajat prea eficient. În Make and Break (1980), un vânzător își pierde umanitatea, deși câștigă succes în afaceri. Alte piese ale lui Frayn au inclus Donkeys ’Years (1977), Benefactors (1984), Here: A Play in Two Acts (1993), Copenhaga (1998), Democracy (2003) și Afterlife (2008).
Alexandru Jitea
(născut pe 15 septembrie 1970 la Constanţa)
Este actor român de teatru și film. A absolvit Academia de Teatru şi Film, specializarea arta actorului, la clasa profesorilor Mircea Albulescu şi Cătălin Naum, promoţia 1995. A continuat studiile de masterat şi de doctorat în cadrul aceleiaşi instituţii.
Este el însuşi profesor în cadrul Universităţii Naţional de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, la Facultatea de Teatru, specializarea arta actorului: Învăţământul artistic de azi este ca societatea: alert, contra cronometru, vrea să obţină mult în cel mai scurt timp posibil şi cu minim de efort. Este un învăţământ care aleargă, ca şi lumea noastră, declară Alexandru Jitea.
La Teatrul Nottara joacă încă din 1995: Aşteptându-l pe Godot de Samuel Beckett (regia: Dominic Dembinski), Doi tineri din Verona de William Shakespeare (regia: Cătălin Naum), Lungul drum al zilei către noapte de Eugene O’Neill (regia: Alexandru Dabija), Îngeri în America de Tony Kushner (regia: Theodor-Cristian Popescu), Leonce şi Lena de Georg Büchner (regia: Felix Alexa), Război şi pace, după Lev Tolstoi (regia: Petre Bokor) sunt câteva dintre montările de succes în care a fost distribuit. Dintre cele mai recente producții ale Teatrului Nottara în care a jucat amintim spectacolele Trei nopți cu Madox de Matei Vișniec, în regia lui Mihai Lungeanu (2015) și D-ale carnavalului de I.L. Caragiale, în regia lui Claudiu Goga (2017).
În 2017, a făcut parte din distribuția spectacolului-lectură Diseară mâncăm la Iocasta de Akis Dimou, în regia lui Yannis Paraskevopoulos, care a avut loc în cadrul proiectului „Spectacolul începe cu o lectură” (14-16 iunie, Teatrul Nottara).
Despre teatru el spune că „poate schimba sau poate declanşa o schimbare în fiecare dintre noi luat separat, dar nu în noi, indivizi priviţi ca o colectivitate. Aşa poate recunoşti ceva din tine într-un personaj, poate te întorci puţin spre tine însuţi”.
(citat din interviul realizat de Dana Ionescu, în yorick.ro, 27 februarie 2012)
Dan-Marius Zarafescu
Profesor de actorie la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, din Bucureşti, Alexandru Jitea a semnat în ultimii 11 ani, şi regia unor spectacole, atât pe scenele de stat, cât şi pe cele independente. Intre acestea: Tăiat (Teatrul LUNI de la Green Hours), A fi sau ce va fi... (Teatrul Metropolis), Artă (Godot Café –Teatru), iar la sala George Constantin a teatrului nostru, coemdia de succes Hamlet în sos picant.
Fotografiile au fost realizate cu telefonul mobil în timpul spectacolului desfășurat în sera zilei de joi 21 octombrie 2021.
Un spectator
Sinopsis
O comedie spumoasă, Liniște în culise! de Michael Frayn, în regia lui Alexandru Jitea, excelează atât prin comicul de situație, cât și prin cel de limbaj, spunând povestea montării unui spectacol care are toate premisele să eșueze în cel mai catastrofal și sublim mod cu putință. Emoțiile, melodrama, neînțelegerile ce caracterizează dinamica dintre personaje fac ca adevăratul spectacol să se desfășoare în culise, și nu pe scenă, unde aduc după ei toate poveștile din viața lor tumultuoasă. Urmărim trupa de actori din farsa imaginată de Michael Fray de la efervescența și entuziasmul repetițiilor de costume, până la epuizarea psihică după două luni de turneu. O privire dulce-amară asupra vieții de actor, în care totul se trăiește la intensitate maximă și în care realitatea se împletește cu ficțiunea în cel mai neașteptat mod, generând situații de un umor debordant.
Premiera cu piesa Liniște în culise! a avut loc în 1982, la Londra, și, de atunci, a fost montată pe mii de scene din întreaga lume. A câștigat Premiul Laurence Olivier pentru cea mai bună comedie, Premiul London Evening Standard pentru cea mai bună comedie. În 2013, într-un top al pieselor preferate de britanici, Liniște în culise! a ieșit pe locul al doilea, după History Boys de Alan Bennett și înaintea lui Hamlet.
Mare defulare pentru mine, după condamnarea cu executare la domiciliu pe care am primit-o în urma altercației cu chinezul Covid. A fost o muncă (multă) de plăcere. Mi-a făcut bine fizic și psihic. Este pentru prima dată când lucrez cu colegul Alex. Jitea în postura de regizor și am avut o surpriză foarte plăcută. Mi-a fost bine, aveam nevoie de o comedie bulevardieră ca de aer (despre mine vorbesc), m-am bucurat de colegi și de teatru. Cred că vom avea succes și, deci, săli pline. Sper ... sunt convinsă.
Cerasela Iosifescu
O piesă nebună, nebună, nebună...
Oameni buni, joi 21 octombrie m-am simțit copil!
Da pentru că nu am mai râs atât de mult la un spectacol și singura întâmplare similară, de care îmi reamintesc, a fost vizionarea, în copilărie, a peliculei O lume nebună, nebună, nebună (It's a Mad, Mad, Mad, Mad World) în regia lui Stanley Kramer și cu o distribuție de excepție.
În fond, piesa are o construcție simplă: o trupă de teatru pregătește un spectacol pentru un lung turneu. Centrul de greutate cade pe membrii trupei, pe relațiile dintre ei și pe reacțiile lor mai mult sau mai puțin predictibile. De aici, totul decurge într-un ritm alert, presărat cu nenumărate situații care valorifică spontaneitatea și talentul interpreților. Gândit în trei părți, spectacolul, ne prezintă aceeași piesă de teatru interpretată de trupa respectivă în trei momente diferite: repetiția generală văzută ca un simplu spectator din sală, un spectacol din turneu văzut din spatele scenei și în fine un alt spectacol, spre finalul turneului, văzut tot din sală.
Șerban Gomoi
Garry este diva masculină a trupei. Este mereu pus pe glume și crede că este cel mai bun actor din lume.
Prima parte este o radiografie hazlie a unei repetiții generale condusă de un regizor când isteric când persuasiv și împănată cu nenumărate momente hazlii datorate actorilor care, la prima impresie păreau ușor de strunit. Întâlnim eroi tâmpi, eroi perverși, eroi care se cred vedete și chiar eroi surzi. Principalul obiect de recuzită, devenit obsesie pentru eroi, și care aduce culoare evenimentelor, este o tavă cu sardele, preparată de menajeră, care apare, dispare sau se dublează ca prin miracol. Cu chiu cu vai regizorul reușește să monteze spectacolul făcând tot felul de exchibiții (amenințare prin iminenta altoire cu măsuța, explicații rare și pline de culoare pentru actorii care nu au reușit să pătrundă textul etc.).
Liniste în culise! E un spectacol despre cât de multă gălăgie poate fi, de fapt, uneori în culisele unui spectacol. E o nebunie. E un spectacol în spectacol. E... cu de toate. Brooke, personajul pe care îl interpretez e o tânără actriță, căci n-aș putea spune tânără speranță, care încercă să-și facă treaba după măsura talentului pe care nu prea îl „stăpânește”.
Diana Roman
Alexandru Mike Gheorghiu
Este un gen de comedie care îmi place foarte mult, care nu se poate face fără chef. Este o comedie deșteaptă, pentru că este sinceră, nu încearcă să te păcălească. Sunt oameni cărora li se întâmplă tot felul de lucruri, dar comedia merge mai departe, teatrul merge mai departe. În această piesă este vorba despre o trupă de teatru, iar pentru noi e cel mai la îndemână să ne regăsim în asta. Parcă cel care a scris piesa putea să stea la orice spectacol, la orice repetiție să vadă ce se întâmplă și să scrie o piesă cu aceeași dinamică, aceeași energie. Sper ca spectatorii să vadă echipa, nu doar pe cea din piesă, ci echipa noastră, a Teatrului Nottara, și să simtă energia bună a trupei.
Partea a doua ne prezintă spectacolul interpretat într-o sală de provincie spre finalul turneului. Dacă în prima parte actorii au încercat să păstreze un echilibru, o minimă decență în comportament, acum, după multe zile de turneu, neînțelegerile, frustrările și antipatiile nu mai pot fi ținute în frâu. În fiecare gest, cuvânt sau poziționare în culise eroii văd un motiv de ceartă sau de scandal. Apariția inopinată a regizorului care vine, cu un motiv bine stabilit, din altă localitate unde montează Romeo și Julieta (exasperat de mofturile acelei trupe – Julieta i se plânsese că îl suportă cu greutate pe Romeo pentru că pute a usturoi!!!), nu este de natură să calmeze spiritele. Din contră accentuează disensiunile din trupă, el aducând și probleme sentimentale deoarece părăsise pe cea care îl slujea cu devotament, regizorul tehnic, pentru a începe o relație cu „diva” tâmpă și fără talent dar cu alte calități. De această dată, șocul tăvilor cu sardele, este luat, până la apariția regizorului, de toporul din trusa de incendiu. Cu greu se evită capete sparte sau alte „vătămări”. După apariția regizorului, cea mai căutată, plimbată și gustată este sticla de whisky cu care își propusese să anime intimitatea cu tânăra actriță. Pentru cucerirea grațiilor divei tâmpe regizorul plănuise să-i ofere un buchet mare de flori. Cum buchetele cumpărate pe rând de „băiatul de la tehnic” nu ajungeau la „andrisant” iar florăria din apropiere avea resurse limitate, imensul buchet plănuit se metamorfozează într-un cactus plin de țepi, cactus care se transformă în justițiar pedepsindu-l pe regizor pentru dramele sentimentale create.
În fine, în partea a treia ne reîntoarcem în scenă iar spectacolul, vai de capul lui, trebuie să continue. Cum sticla de whisky este pe terminate se observă ușor și efectele. Menajera, consumator de nădejde, încurcă tot, împrăștie sardelele pleacă cu receptorul de la telefon etc. Bachus și extenuarea turneului parcă le-a luat mințile eroilor transformați în roboței ce trebuie aruncați la fiare vechi. Paroxismul este atins atunci când își fac intrarea în scenă, pe rând nu unul ci trei hoți care venise să spargă casa.
Un spectacol la care este greu să te oprești in râs. Aș dori să apreciez eforturile regizorului Alexandru Jitea care a „decupat” și recreat cu atenție prezența și comicul fiecărui personaj. La asamblarea puzzle-ului o contribuție majoră au avut-o excelenții actori ai trupei Teatrului Nottara.
Felicitări tuturor!
O nebunie! O nebunie de spectacol, o trupă nebună (nebuni frumoși) și un regizor mai nebun decât toți! Vorbesc despre piesă... sau despre piesa din piesă, despre personaj ... sau despre personajul personajului, despre trupa de teatru ... sau despre trupa teatrului!? V-am înnebunit?! Eu sigur nu mai sunt „pe craca mea”!
Luminița Erga
Sorin Cociș
E un rol diferit, eu de regulă joc mai realist psihologic, m-am dus cu acest realism într-o extremă, nu am ajuns niciodată la paroxism cu un astfel de personaj. Provocatoare mi s-a părut partea de pantomimă, care merge spre comedia dell’arte, care nu mi-e prea caracteristică. Întotdeauna m-am ferit de astfel de spectacole, cu acest ritm nebunesc, cu multă lume, în care trebuie să fii ceas, cu multe intrări și ieșiri, dar mi-a plăcut experiența. A contat mult lucrul cu Alex, care a știut perfect să coordoneze, am vorbit aceeași limbă, am ajuns la un numitor comun. Nici în acest ritm nu am mai lucrat până acum, am avut pauze foarte scurte de repetiții.
E un rol pasiv-activ, joc un regizor tehnic în cadrul unei repetiții, pe un text extrem de dinamic, așa că pentru mine este un exercițiu de atenție și de răbdare, ceea ce îmi folosește. M-am pus în locul colegilor mei regizori tehnici, spre asta te îndreaptă textul, spre o dinamică exagerată a rolului de regizor tehnic. E vorba și de viața personală a acestui regizor tehnic, e un element important de legătură, care încheagă anumite situații. Este un spectacol viu, dinamic, nu are cum să te lase indiferent.
Raluca Gheorghiu-Culda
Cerasela Iosifescu (Dotty) – este menajera „grețoasă”, plictisită care face lucrurile din rutină, repede și ca să fugă la televizor la telenovelele preferate. În partea a treia este sublimă prin interpretarea personajului purtat pe tărâmuri bachice.
Șerban Gomoi (Garry) – este dandy-ul de cartier plin de el, nu s-ar da pe nimeni, cu șmecherii ieftine, gelos și violent. Șerban Gomoi s-a transpus foarte bine în personaj și ne-a încântat prin prestația lui.
Diana Roman (Brooke) – interpretează excelent diva tâmpă și fără talent propulsată pe scenă de alte calități, se mișcă provocator pe scenă și este mereu în căutarea lentilelor de contact iar falsitatea bucuriei întâlnirii cu tatăl său (hoțul) este o bijuterie.
Alexandu Mike Gheorghiu (Freddie) – este omologul lui Brooke, confuz, firav și mereu în contratimp. Are nevoie să i se spună ce trebuie să facă și face, chiar dacă nu a înțeles ce și de ce. Interpretează foarte bine momentele de poziționare contratimp față de logica evenimentelor. O prezență agreabilă.
Luminița Erga (Belinda) – Spumoasă, așa cum o știm din multitudinea de roluri, este eroina care știe tot, se implică în toate, are soluții, este protectoare. A „citit” bine „nebunia” piesei și s-a transpus excelent în personaj.
Sorin Cociș (Selsdon) – interpretează rolul unui actor ajuns la apusul carierei (cu probleme de auz și pauze în care fură un pui de somn prin cele mai ciudate locuri) care, la rândul lui joacă rolul unui hoț aproape pensionat. Problemele de auz ale personajului sunt foarte bine evidențiate în comicul unor replici ce se încadrează în categoria: „surdul nu aude dar le potrivește”, actorul, în sine, făcând dovadă de multă virtuozitate interpretativă.
Raluca Gheorghiu-Culda (Poppy) – un rol jucat cu multă sensibilitate; este femeia devotată iubitului ei, regizorul, capabilă să-i suporte toate mojiciile. Suferă fără a-și pune „poalele în cap” atunci când află că a fost părăsită și este capabilă să se bucure de cele mai mici lucruri. Actrița a sesizat foarte bine că trebuie să fie o prezență discretă fapt care îi aduce o notă în plus în sinceritatea personajului interpretat.
Mihai Marinescu (Lloyd) – regizorul este capul răutăților – este concluzia cvasi-finală a eroilor. Intrarea în postura de regizor pentru acest rol este precum un costum care îi vine ca și turnat. Probabil că a urmărit cu atenție regizorii cu care a lucrat și a descoperit la fiecare acea latură umană, importantă în relaționarea cu o trupă, fapt care se observă în interpretarea rolului. Lucrul cu un colectiv merge foarte bine atâta timp cât nu apar complicații de relaționare subiective. Actorul reușește foarte bine să devină personajul propus de autor evidențiind fără putință de tăgadă calitățile și defectele unui regizor.
Rareș Andrici (Tim) – este băiatul bun la toate în trupă: repară ce este de reparat, face comisioane, este rezervă de actor. Practic el visează să devină actor și cum alte posibilități nu a avut a acceptat să fie omul de la tehnic numai că să trăiască în proximitatea senei. Plină de har și de umor interpretarea lui Rareș.
Felicitări! Felicitări! Felicitări!
Mihai Marinescu
Cred că joc rolul tuturor regizorilor, am încercat să fac un personaj din toți regizorii cu care am lucrat și să iau zonele cele mai colorate ale lor, poate nu este un regizor real, dar chiar am încercat să mă duc în zona de regizor isteric, care îți dă senzația că înțelege, dar care îți cere să faci tot ca el, regizorul care face pantomimă în sală în timp ce tu dai replică, el nu face ce și-ar dori, el te mimează pe tine, vine în întâmpinarea gesturilor tale. E momentul în care cu reușești, ca actor, să îți verși frustrarea pentru toate relele pe care ți le-au făcut regizorii. Rămân empatic pentru mine ca actor, pentru colegii pe care îi chinui ca regizor. Interpretez rolul, nu empatizez. O oră și 55 de minute pare că sunt regizor, dar este doar un personaj. Cât de bine este ca actor! Îți dai seama că este suficient să fii un actor care interpretează un regizor.
Rareș Andrici
Un carusel de spectacol! Începe ușor și te zguduie de nu te vezi. Este atât de bine când construiești un mecanism atât de mare și vezi că merge!
Opiniile actorilor care interpretează această piesă sunt preluate din excelentul program de sală pus la dispoziție de Teatru