Passing by Nottara Theatre
Cristian's Art
Molly Bloom (găzduit)
James Augustine
Aloysius Joyce
(n. 2 februarie 1882
– d. 13 ianuarie 1941)
a fost un prozator și poet irlandez, considerat unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului al XX-lea. Este cunoscut îndeosebi pentru romanele Portret al artistului în tinerețe (1916), Ulise (1922) și Veghea lui Finnegan (1939). A mai scris nuvele (Oameni din Dublin, 1914), poezii (Muzică de cameră, 1907, și Poezii de doi bani fiecare, 1927) și o piesă de teatru (Exilați, 1918). Criticii îl așează astăzi în fruntea modernismului anglo-saxon, alături de T. S. Eliot, Virginia Woolf și Ezra Pound.
James Joyce este comemorat de comunitatea anglofonă în fiecare an la 16 iunie (Bloomsday), ziua în care a fost plasată acțiunea romanului Ulise. Opera lui a influențat autori ca Samuel Beckett (care i-a fost discipol), William Faulkner, Eugene O'Neill, Djuna Barnes, Jorge Luis Borges sau Umberto Eco.
Ulise (roman)
(engleză: Ulysses)
este un roman al scriitorului irlandez James Joyce, apărut la 2 februarie 1922. La această operă Joyce a lucrat încă din 1914 și ea a văzut lumina tiparului mai întâi la Paris, apoi în SUA, în 1933 și abia în 1936 în Regatul Unit, dat fiind că oficialitățile puritane au etichetat-o drept pornografie.
Ulise relatează trecerea lui Leopold Bloom prin Dublin într-o zi obișnuită, 16 iunie 1904. Titlul face referire la Ulise, eroul epopeei Odiseea de Homer (Leopold Bloom corespunzând lui Ulise, Molly Bloom Penelopei, și Stephen Dedalus lui Telemah). Admiratorii lui Joyce din toată lumea sărbătoresc ziua de 16 iunie sub numele de Bloomsday.
Ulise are în total aproximativ 265.000 de cuvinte dintr-un vocabular de 30.030 de cuvinte diferite (inclusiv nume proprii, pluraluri și diverse timpuri ale verbelor) și este împărțit în 18 „episoade”. De la publicare, cartea a fost subiect de controverse și acuzații pentru „obscenitate”. Tehnica narativă a fluxului conștiinței, structurarea atentă și proza inovativă—plină de parodii și aluzii, precum și caracterizările sale bogate și umorul, fac din această carte unul dintre cele mai bine privite romane din panteonul modernist. În 1999, editura americană Modern Library a pus Ulise pe primul loc în lista celor mai bune 100 de romane în limba engleză din secolul al XX-lea.
Sinopsis
Spectacolul este inspirat de legendara Molly Bloom, personajul care descinde din paginile romanului Ulise al lui James Joyce. Comedia feminității se desfășoară într-un flux continuu de gânduri și trăiri, ca viața însăși.
Pentru prima oară în România, capodopera lui James Joyce ajunge pe scenă, prin personajul Molly Bloom, întruchipat de Raluca Gheorghiu-Culda care reușește o excepțională performanță actoricească. Avem șansa să retrăim, împreună cu ea, celebra noapte din Dublin, ce urmează celebrei Bloomsday, sărbătorită peste tot în lume de fanii lui Joyce, pe 16 iunie. Premiera Molly Bloom se înscrie și ea în această aniversare.
Iubitorii de Joyce și de teatru se vor bucura de spectacolul acestei Molly Bloom dezlănțuite, care reușește să se elibereze, în cel mai surprinzător mod, din închisoarea căsniciei, din toate închisorile lumii: „soarele pentru tine străluceşte mi-a spus când eram întinşi printre rododendronii de la Howth cu costumul lui de tweed verde şi pălăria de paie în ziua când l-am convins să mă ceară da’ întâi i-am dat bucăţica de prăjitură cu susan pe care o aveam în gură şi era un an bisect ca acuma da acum 16 ani Doamne Dumnezeule după sărutul ăla lung aproape-mi pierdusem respiraţia da zicea el eu eram o floare de munte da cu toţii suntem nişte flori trupul femeii da ăsta a fost singurul lucru adevărat pe care l-a spus în viaţa lui şi soarele pentru tine străluceşte da”.
Spectacolul este produs de Asociația Teatrul Proxim.
Monologul unei Penelope
Spectacolul propus, „Molly Bloom”, are două valențe. Prima, este reprezentată de frământările eterne ale femeii care este în postura de a-și aștepta soțul plecat la război, la job etc. și cea de a doua, care mie mi se pare cea mai importantă este afirmarea dorinței/lupta femeii de a deveni partener egal. Suntem purtați cu multă măiestrie printr-o sumedenie de trăiri interioare, contradicții, presupuneri, amintiri plăcute, întâmplări care s-ar dori uitate dar devenite remanente, speranțe, gânduri negre, optimism, etc. Universul feminin. Plonjând în intimitatea lui Molly suntem tentați să dăm verdicte. Sentințe sufletești despre care apoi noi înșine ne îndoim. Aparent o ființă simplă, Molly ne dezvăluie o capacitate de analiză apreciabilă. Trecându-și în revistă întâmplările din viață în care a interacționat cu persoane de sex opus Molly evaluează cu multă corectitudine raportul rațional/instinct al fiecărui partener. Superficialitatea, grandomania, fanfaronadele sunt în opoziție cu sensibilitatea și sinceritatea. Mitul Penelopei este însă predominant, Molly se întoarce întotdeauna la așteptarea lui Poldy. Textul ne aduce astfel în față femeia cu zbaterile și frământările ei cu frustrările și rarele momente de bucurie dar care rămâne eterna oază de stabilitate.
Impresionantă este pătrunderea în budoarul lui Molly: spectatorii plonjează în semiobscuritate, interpreta îi așteptă pe scenă sugerând ultimele clipe dinaintea trezirii din somn. Și prin acest debut de spectacol se sugerează de fapt cea de a doua valență despre care aminteam mai sus: practic spectacolul începe prin trezirea eroinei dintr-un somn/vis. Pentru a nu reduce la maxim prezența unor elemente de decor, pe scenă mai găsim o masă și un scaun. Masa se transformă din simbol ludic în pavăză de apărare în lupta pe care Molly o duce cu un dușman imaginar, de fapt propriile ei temeri. Scaunul din element de mobilier depozitar se transformă în tribună de afirmare a propriului eu. Pentru a sugera mai bine trăirile interioare, pe ecranul fundalului de scenă sunt proiectate imaginile a două persoane îndrăgite, în restul timpului luminițe sugerând suflete sau idei ne decorează cu abilitate teleportarea în lumea interioară a lui Molly.
Toate acestea nu s-ar fi putut percepe dacă nu ar fi fost interpretarea de excepție cu care Raluca Gheorghiu-Culda ne-a încălzit sufletele. Sensibilitate și frenezie, profunzime și speranțe sunt sentimentele induse de Raluca – o Molly de zile mari.
Felicitări Raluca Gheorghiu-Culda!
Felicitări tuturor celor care au contribuit la realizarea spectacolului.
Molly Bloom: Raluca Gheorghiu-Culda
Regia: Alina Hiristea
Adaptare text după „Ulise” de James Joyce:
Scenografia: Maria Raluca Negoescu
Video edit: Ciprian Nicolae Duica
Grafica afiș: Dan Cristian Ciupureanu
Fotografii: Maria-Elena Negoescu
Filmări: Gomoi Serban și Vlad Popescu
Alina Hiristea
Data şi locul naşterii:
31.10.1971, Măguri Răcătău (Cluj)
Studii: Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1998, regia, la clasa Cătălinei Buzoianu
Se pare că pentru tânăra regizoare Alina Hiristea, Teatrul de Stat din Oradea nu a fost o instituţie, un loc prielnic afirmării sale profesionale. Poate să fie la mijloc o incapacitate de comunicare cu trupa sau o nepotrivire a unora cu alţii... Cert este că tânăra şi aparent fragila artistă a rămas doar două stagiuni la Oradea (2000-2002). Remarcăm faptul că opţiunile sale în materie de repertoiu au mers spre autori importanţi şi spre piese de valoare: Goldoni („Slugă la doi stăpâni”), I.L.Caragiale („Conul Leonida”), Oscar Wilde („Bună seara, domnule Wilde!”), Jean Paul Sarte („Uşi închise”), Albert Camus („Neînţelegerea”), Witold Gombrowicz („Ivona, principesa Burgundiei”). Am spus „de valoare”, dar acest lucru presupunea şi un talent regizoral pe măsură, ori, lipsa de experienţă, tinereţea ei şi-au spus cuvântul: spectacolele nu s-au ridicat, decât în două-trei cazuri, la nivelul artistic impus de texte.
Foarte ambiţioasă, Alina Hiristea a semnat traducerea şi adaptarea pieselor „Uşi închise” şi „Neînţelegerea”, argumentând că-şi „construieşte” textele în deplin acord cu viziunea sa regizorală. Dorind ca spectacolele să o exprime cât mai bine, ea semnează uneori şi coloana sonoră a spectacolelor, asumându-şi în totalitate succesul sau eşecul. Dacă la spectacolul „Uşi închise” cronicarii Doina Papp şi Dumitru Chirilă apreciau intenţia „ieşirii teatrului din mediocritate”, îi şi reproşau „absenţa substratului metafizic”; despre „Slugă la doi stăpâni” au consemnat nesiguranţa tinerei regizoare în abordarea comediei goldoniene în stilul commediei dell’arte, ceea ce a dus la absenţa spiritului comic” (Dumitru Chirilă), spectacolul fiind caracterizat ca unul „colorat, dar insuficient consolidat interior”. Principalul reproş a fost acela că „regizoarea n-a ştiut să-şi exploateze propriile idei”. La „Conul Leonida” – regizoarea a făcut dovada că ştie să lucreze mai atent cu actorii şi să fie mai consecventă cu propria viziune. Aceeaşi concluzie s-a tras şi după premiera spectacolului „Neînţelegerea” de Albert Camus – piesei dificile i-a găsit un bun corespondent scenic, spectacolul mai temeinic având un mister şi etalând o frumuseţe a imaginii, în deplin acord însă cu profunzimea mesajului. S-a remarcat pregătirea, lecturile tinerei regizoare, inteligenţa abordării.
(Prezentare de Elisabeta Pop)
Un spectator
