Passing by Nottara Theatre
Cristian's Art
fetele pelican
The Wardrobe Ensemble
Ansamblul Wardrobe este un grup de artiști de teatru care lucrează împreună pentru a crea piese noi care disecă experiența secolului XXI. Este alcătuit din nouă membri de bază, un producător și o comunitate de artiști asociați în continuă creștere. Sediul în Bristol (Marea Britanie).
Ei despre ei: „Flashy, dur, prostesc și serios, explorăm ideile mari ale timpului nostru prin povești umane intime. De obicei suntem energici, adesea ireverenți și dedicați găsirii locului în care intelectualul și emoționalul se ciocnesc. Avem un amestec eclectic de spectacole, în centrul căruia se află dorința de a spune o poveste convingătoare într-un mod captivant și inventiv din punct de vedere vizual.”.
The Wardrobe Ensemble este o companie de teatru în curs de dezvoltare. Creat în 2011, au avut primul lor spectacol, RIOT.
Cel de-al doilea spectacol al companiei, 33, a fost dezvoltat la Berkshire Fringe din Massachusetts, National Theatre Studio și Bristol Ferment și a avut premiera la Bristol Old Vic în iulie 2013.
Spectacolul companiei 1972: The Future of Sex a fost comandat de Shoreditch Town Hall și a avut premiera acolo în iulie 2015, înainte de a face un turneu în Marea Britanie în primăvara și toamna anului 2016.
Education Education Education, este o coproducție cu Royal and Derngate Theatre Northampton și Shoreditch Town Hall. A avut premiera la Festivalul Fringe de la Edinburgh și a câștigat un premiu pentru cel mai bun ansamblu și un Fringe First înainte de a face turnee la nivel național și de a se transfera în West End în vara anului 2019.
Compania are artiști asociați cu care au dezvoltat spectacolul, The Last of the Pelican Daughters, care a fost, de asemenea, coprodus de Royal and Derngate Theatre. Spectacolul a avut premiera la Edinburgh Fringe în 2019
Compania a realizat numeroase spectacole pentru familii și primii ani. Eliza și lebedele sălbatice, Edgar și ținutul pierdut, Eloise și blestemul Golden Whisk și The Forever Machine au fost toate coproducții cu Bike Shed Theatre. De asemenea, în repertoriul lor se află un spectacol pentru copii sub 7 ani, Little Tim and the Brave Sea Captain, o coproducție cu Bristol Old Vic, și trei spectacole pentru copii cu vârste între 3 și 8 ani, The Star Seekers, The Time Seekers și The Deep Sea Seekers.
Fotografiile au fost realizate cu telefonul mobil în timpul spectacolului desfășurat în sera zilei de joi 31 martie 2022.
Un spectator fidel
Sinopsis
Imaginați-vă o casă cu pereți roz, cu un șemineu pe care este pictată Frida Kahlo, cu statuete cu Buddha și rafturi pline de cărți scrise de Simone de Beauvoir și Sylvia Plath… În casa asta mare a trăit familia Pelican. O mamă cu o personalitate copleșitoare, patru fiice marcate pe viață de felul cum desena ea realitatea în jurul lor și un fiu care-și găsește cu greu locul în acest univers feminin. O poveste de familie, în care, de ziua mamei, moștenitorii se adună în vechea locuință, pentru a o sărbători ca atunci când era în viață și adevărurile încep să iasă la iveală. Iubire, probleme de cuplu, infertilitate, feminism, trădări în amor, goana după moștenire, redefinirea artei în secolul 21 și, mai ales, ipocrizia care se ascunde în relațiile de familie, pe toate le veți regăsi în Fetele Pelican. O poveste despre o familie modernă. O poveste în care lucrurile serioase sunt discutate cu un umor nebun, la un pahar de prosecco.
(După: https://www.nottara.ro/spectacol/fetele-pelican-31-03-2022/)
„Frumoasele Pelican” între real și imaginar
Aș dori să încep rândurile mele despre spectacolul „Fetele Pelican” de la Nottara cu un gând de gratitudine pentru trupa care s-a orientat să pună în scenă această piesă modernă. Aparent fără profunzime textul și montarea lui Horia Suru te poartă într-o lume fantastică cea a familiei Pelican. O familie numeroasă care a fost educată în spiritul unui puternic egregor familial pentru a trece mai ușor peste furtunile vieții. Creatorii „The Wardrobe Ensemble” – un grup de 9 tineri dedicați scenei, din Bristol – Marea Britanie, plecând de la legendele țesute în jurul mamei pelican – de unde și numele familiei – reușesc să surprindă frământările, micile drame și tumultoasele raporturi familiale din secolul XXI. „Din clipa în care ne naștem, frații și surorile noastre ne sunt colaboratori și complici, modele de urmat în viață sau de evitat, cei cu care ne certăm, tovarășii noștri de joacă, sfătuitorii, sursele de invidie și motivele noastre de mandrie. Nimeni nu ne afecteaza la fel de profund ca frații și surorile noastre – nici măcar părinții, copiii sau prietenii noștri.” (afirma Jeffrey Kluger). Am ales acest pasaj deoarece consider că este atât de apropiat de firul „poveștii” încât ar putea fi un sinopsis. Textul este unul alert, tineresc și plin de situații care par decupate din realitate. Suntem plimbați cu ușurință între real și imaginar, succesiunea acestor „pendulări” este în concordanță cu stările emoționale induse de eroine și ne explicitează unele raporturi mai greu de sesizat în cursul derulării evenimentelor. Consider că textul este valoros și de actualitate dedicat unui grup țintă alcătuit din tineri și nu în ultimul rând „plictisitorilor sfătuitori” ai acestora. Concepția regizorală a lui Horia Suru reușește să ne aducă în față adevărate bijuterii scenice.
Victoria Cociaș este Iasmina. Duhul mamei Pelican care apare ades în dialogul celor prezenți dar, mai ales, în momente de tandrețe sau în momentele tensionate pentru a le reaminti: „Suntem Pelicani și noi putem mai mult decât atât!". Victoria Cociaș „se plimbă senioral pe scenă”, este eroul principal, subliminal, al piesei. Prezența Iasminei și educația pe care a transmis-o fiicelor a lăsat brazde adânci în conștiința fiecărui copi. Aparent distantă dar plină de dragoste și de înțelepciune este aproape de fetele ei. Poate prea apropiată de unele și ușor mai distantă față de altele – dar asta depinde și de personalitatea fiecărei fiice. Pentru ea, cel de al cincelea copil (Luca) parcă nu a existat.
În contrast cu mama Pelican care apare în amintirile celor prezenți Buni(ca) Aurora care a beneficiat de magistrala prezență a Andei Caropol este invitată și participă la masa din familie. Pare resemnată, chiar absentă, în prezența fetelor și a celorlalți invitați. Odată cu apariția favoritului ei, Luca iese din letargie și revine în real cu o nebănuită energie. Este capabilă să și danseze, ca în tinerețe, cu nepoțelul ei preferat.
Sora cea mare, Letiția, în interpretarea Crenguței Hariton pare să fie personajul care a reușit în viață. Sosește triumfal este plină de cadouri pentru familie și pentru tradiționala masă a „pelicancelor”. Aparent este sigură pe ea, dominatoare în fața unui soț docil dar, expresia feței o trădează, dovadă a unei drame interioare profunde. Crenguța este sclipitoare prin multitudinea de trăiri pe care o exprimă.
Indra realizată cu multă inspirație de Isabela Neamțu este un personaj care încercă să tranfere propriile frustrări către ceilalți. În loc să privească în oglidă și să-și descopere propriile slăbiciuni preferă să caute vinovați în ceilalți sau chiar în destin. Pentru a-și masca propriile ezitări are tot felul de tentative de a solicita celorlalți compensații, culminând totul cu aventura de o noapte cu prietenul surorii mai mici.
Sorina Ștefănescu întruchipează pe Sonia o artistă eșuată căreia nimeni nu are curajul să i-o spună direct. Și ea, încearcă tot felul de paliative dar, de fapt se păcălește pe ea însăși, inclusiv în relațiile cu ceilalți. Practic eșecul ei se datorează și modul inegal al comportării mamei și bunicii față de fete în general cu o apropiere mai mult în favoarea .
Maya este Alexandra Murăruș care îi stă bine în rolul de alintata și neliniștita familiei. Se complace într-un comportament boem. Este doritoare să călătorească să cunoască oameni și locuri noi. Se comportă de parcă toată lumea este a ei, plutește. Este prima fată Pelican care va da naștere unui moștenitor. Din păcate, această reuniune familială o va aduce cu picioarele pe pământ. Își deschide larg ochii și ia decizia crucială de a-și schimba viața.
Alexandru Mike Gheorghiu în Danni intră foarte ușor în rolul de soț docil aflat sub papucul autoritarei Letiția. El cară toate cumpărăturile, participă la punerea mesei și nu iese din cuvântul soției. Sub influența paharelor (sticlelor) de proseco flirtează cu Maya. Cu toate acestea, deși încurajat la un moment dat de ea, nu are curajul să-și depășească modesta condiție de soț ascultător pentru a infiripa o idilă. Rupe lanțul în final, când este în dezacord cu Letiția în privința infierii copilului lui Maya.
Dodo este un personaj aparent tâmpițel și superficial. Rareș Andrici este perfect pentru întruparea acestui personaj. În fapt, ele este un tânăr nelininiștit, nematurizat dar mereu în căutare de cunoaștere. În încercarea de integrare în familia Mayei el încercă un exercițiu al dezvoltării egregorul Pelicanilor. În plus, îi provoacă, pentru o „resetare a eului” chiar un joc al identificării fiecărui personaj cu o păpușă. Cedează tentației de a avea o relație de scurtă durată cu Indra. În încercarea de a fi sincer, de a-și prezenta propriile percepții obține rezultatul invers, este expuzat dintre Pelicani.
Luca, interpretat cu aplomb de Răzvan Bănică este fiul rătăcitor, neinvitat la cina familială vine neanunțat și afișează o intransingență greu de acceptat de către surorile sale. Încet, încet, el ne demonstrază că „sângele apă nu se face” și revine la sentimente mai bune. Un rol important în această revenire a matcă a lui Luca o are bunica Aurora în fața căreia se topește precum untul în tigae.
Am lăsat la final evoluția Mihaelei Subțirică. Distribuită în două roluri, primul, Lara asistenta medicală care are grijă de bunica Aurora este o fată modestă și cu o personalitate ștearsă. Ea explodează în cel de-al doilea rol – Avocata. Costumul, machiajul și interpretarea dinamică, spumoasă, a unui monolog ce în alte condiții a fi captat multă plictiseală, reprezintă un moment de referință pentru spectacol.
Remarcabile sunt scenografia și costumele imaginate de Doina Levintza. Plonjăm, datorită lor, încă de la primul gong în universul familiei Pelican. Superbă ideea acelui cub al familiei care reconstituie „cuibul” plecând de la ideia mamei Pelican de a mânca toate tortul în patul matern. Coregrafia și make-up-ul vin să întregească o reușită.
Felicitări trupei!
FETELE PELICAN
de The Wardrobe Ensemble
Traducerea: Monica Andronescu
Regia: Horia Suru
Scenografia: Doina Levintza
Coregrafia: Sophie Duncan
Muzica originală: Petre Ancuța
Make-up artist: Alexandru Abagiu
Grafica: Victor Diaconu
Lighting design-ul: Mircea Mitroi
Ilustrația muzicală: Horia Suru
Distribuția:
Letiția – Crenguța Hariton
Indra – Isabela Neamțu
Sonia – Sorina Ștefănescu
Maya – Alexandra Murăruș
Iasmina – Victoria Cociaș
Danni – Alexandru Mike Gheorghiu
Dodo – Rareș Andrici
Aurora – Anda Caropol
Lara / Avocata – Mihaela Subțirică
Luca – Răzvan Bănică
Horia Suru
Născut la 23 octombrie 1984 la Brăila.
A absolvit Facultatea de Teatru și Televiziune la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (Clasa Prof. Bács Miklós / preparator Camelia Curuțiu / Licență 2008 // Master Regie Teatru & Multimedia - Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Teatru și Televiziune , Cluj-Napoca, 2008 – 2010). A beneficiat de o bursă de studiu de trei luni în SUA la New York, la Compania de Teatru „Shakespeare on the Hudson” și în Franța la Clermond Ferrand în cadrul programului Euroculture en Pays Gențiane, câte trei luni timp de trei ani consecutiv și rezidențe artistice în Belgia (Gent) și Spania (Valencia)..
A fost actor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț de la absolvire până în 2012 și a debutat ca regizor în 2011 cu spectacolul „Domnului profesor, cu dragoste” la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. Are în portofoliul de regizor peste 25 de spectacole, la teatre din întreaga țară, printre care șapte teatre din București (Teatrul „Nottara”, Teatrul Național „I.L.Caragiale”, Teatrul Odeon, Teatrul Act, Teatrul Mic, Teatrul Excelsior și Teatrul Point), patru teatre municipale din Transilvania (Arad, Baia Mare, Oradea, Sfântu Gheorghe) și două din Moldova (Bacău și Botoșani). Spectacolele sale au fost prezentate la cele mai importante festivaluri din țară, ca Festivalul Național de Teatru și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, festivalurile de profil din Oradea, Cluj-Napoca, Iași, Piatra Neamț, Arad, Timișoara, Brașov, Brăila, Galați, Constanța, precum și în turnee internaționale în Macedonia, Turcia, Bulgaria, Serbia, Republica Moldova ș.a.
Horia Suru este regizor de teatru, cunoscut în special pentru montări de texte contemporane. Este câștigător cu două proiecte: ActOrchestra (creație colectivă) și Ziua în care nu se cumpără nimic de Kim Atle Hansen în cadrul proiectului 9G desfăsurat de Teatrul Național “I. L. Caragiale” București prin Centru de Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava”. A fost printre cei 6 regizori selectați în ediția pilot a programului Noul Val – Chip de regizor desfășurat de Teatrul Toma Caragiu Ploiești în cadrul Festivalului de Teatru Toma Caragiu – Întâlniri Regizorale 2014. În 2014 a câștigat premiul pentru Cel mai bun spectacol și Cea mai bună regie pentru spectacolul Cockosi de Mike Bartlett în cadrul Bucharest Fringe.
Pelicanul: Simbol, legendă și superstiții
Pelicanul, cu denumirea științifică de Pelecanus,o pasăre acvatică din familia Pelecanidae, este conectat cu numeroase superstițîi, simboluri și legende, inclusiv creștine.
Interesant, numele insulei Alcatraz a fost dat de spanioli din cauza marelui număr de pelicani cafenii care-și făcuseră sălaș acolo. Cuvântul "alcatraz" derivă din cel arab "al-caduos", un termen folosit pentru desemnarea unui vas de purtat apă asemănător cu punga de la gât a pelicanului.
Într-o legendă medievală din Europa, părinții pelicani își sfâșiau cu ciocurile piepturile și utilizau sângele care le curgea din răni pentru a-și hrăni puii, atunci când nu aveau nimic altceva să le dea de mâncare. Drept rezultat, pelicanul a ajuns să simbolizeze Patimile lui Iisus și Euharistia. O referință la această caracteristică legendară este regăsită în imnul Sfântului Toma de Aquino "Adoro te devote" ("Cu umilință te ador"), al cărui penultim vers îl descrie pe Hristos ca un pelican iubitor, care numai cu o picătură din sângele său poate mântui lumea.
Într-o altă legendă fascinantă, se spunea că puii își rănesc cu ciocurile mama și că aceasta, în schimb, îi lovește cu ciocul său provocându-le moarte. În a treia zi după asta, ea îi stropește cu propriul sânge și îi readuce astfel la viață. Este o legendă ce poartă simbolismul învierii, al lui Iisus Hristos sacrificându-se, varsându-și sângele pentru întreaga omenire.
Acest simbol apare și în rugăciunea Sfintei Gertrude, care începe cu cuvintele, "Grațios Pelican, îți aduc mulțumiri pentru sfintele și dulcile tale răni, pe care le-ai căpătat pe cruce, când dragostea ta eternă s-a deschis odată cu săgeata din coasta ta sfânta, intrând în inima ta sfânta. Lăudat să fii pentru rănile sacre și sângele sacru și apa care ne spală toate păcatele".
Ca simbol al carității, pelicanul a fost menționat cu semnificația sa creștină în literatura Renașterii inclusiv de Dante (1381) în "Paradisul" din a sa "Divina Comedie", care l-a numit pe Hristos "Pelicanul nostru". John Lyly, în "Euphues" (1606), a scris, "Pelicanul care-și provoacă să țâșnească propriul sânge pentru a face altora bine". Shakespeare (161), în "Hamlet", spunea, "Bunului tău prieten astfel larg îmi voi deschide brațele/ Și, în acest fel, pelicanul dătător de viață/ Îl va ospăta cu sângele meu."
Legenda de mai sus despre cum pelicanii își hrănesc cu propriul sânge puii i-a transformat în simboluri ale umilinței, generozității și sacrificiului.
În același timp, pelicanii simbolizează lucrul în echipă și comunitatea. Migrează și se implică în diverse activități împreună. Născuți cu un puternic simț social, tind să se simtă mai în siguranță ca parte a unui grup.
Pelicanul (henet" în egipteană) a fost corelat în Egiptul antic cu moartea și viața de apoi. A fost înfățișat pe pereții mormintelor și pomenit în texte funerare ca un simbol protector împotriva șerpilor. Henet era numit în Textele Piramidei "mama regelui", fiind venerat ca o divinitate. Papirusurile funerare arată că pelicanul era înzestrat cu abilitatea de a profeți o trecere sigură spre lumea subpământeană a cuiva care murise.
(după: https://www.diane.ro/2022/02/pelicanul-simbol-legenda-si-superstitii.html?m=1)
