Passing by Nottara Theatre
Cristian's Art
nunta
Anton Pavlovici Cehov
(1860 – 1904)
A fost un medic, prozator și dramaturg rus. De peste o sută de ani spectacole după piesele sale sunt prezente, practic, în fiecare stagiune pe afișele teatrelor din România. Mari regizori de teatru din România (Lucian Pintilie, György Harag, Andrei Șerban, Cătălina Buzoianu, Vlad Mugur, Tompa Gábor) au găsit surse majore de inspirație în dramaturgia lui Cehov.
Cehov s-a născut la Taganrog, un oraș de la Marea Azov. Tatăl său a fost Pavel Egorovici Cehov, care avea o mică băcănie de produse coloniale la Taganrog. Mama sa, născută Evghenia Iakovlevna Morozova, a fost fiică de comerciant de postavuri. Între 1867 și 1879, face studii primare și secundare în orașul natal. Frecventează teatrul și conduce o revistă a elevilor. După fuga tatălui său la Moscova, este nevoit să acorde meditații. În 1879, începe studii de medicină la Moscova și-și ajută financiar familia, publicând în reviste umoristice. După absolvirea facultății în 1884, profesează în jurul Moscovei. În 1886, începe colaborarea la revista Novoe Vremia (Timpuri noi), condusă de Alexei Suvorin, cel ce îi va fi editor. În această perioadă, publică proză, lucrând și la piesele sale de teatru. În 1890, efectuează un voiaj în insula Sahalin, unde recenzează populația. În timpul voiajului său în Italia, din 1894, starea sănătății sale se înrăutățește. În 1896, îl cunoaște pe Constantin Stanislavski, care îi va regiza piesele de teatru. În 1897, este spitalizat, atins fiind de tuberculoză pulmonară. Între 1897 și 1901, piesele sale de teatru (Unchiul Vania, Trei surori) sunt publicate și reprezentate. În 1901, se căsătorește cu actrița Olga Knipper (1868 - 1959). În 1903, finalizează piesa Livada de vișini. În 1904, boala i se agravează și, la 2 iulie, moare în sanatoriul de la Badenweiler, în Germania.
Cu un caracter foarte modest, care l-a însoțit de-a lungul vieții, Anton Cehov nu și-a imaginat niciodată ce dimensiuni ar putea căpăta reputația sa postumă. Reacțiile publicului la piesele lui de teatru din anul morții au demonstrat cât de apreciat a fost scriitorul, atât în sufletul poporului rus, cât și pe plan internațional.
Teatru: 1881: Platonov sau Piesa fără titlu; 1886: Asupra efectelor nocive ale tutunului; 1887: Cântecul lebedei piesă într-un act; 1887: Ivanov; 1888: Ursul - comedie într-un act; 1888/1889? - Cerere în căsătorie; 1889 Tragedian fără voie; 1889: Nunta; 1889 Demonul pădurii - comedie în patru acte; 1891: Jubileul; 1896: Pescărușul; 1897: Unchiul Vania; 1901: Trei surori; 1904: Livada de vișini.
Povestiri: 1883: Moartea unui slujbaș; 1883: Grasul și slabul; 1884: Stridiile; 1884: Cameleonul; 1884: Masca; 1885: Vânătorii; 1885: Sergentul Pribișceev; 1886: Grișa; 1887: Acasă; 1887: Sirena; 1887: Kaștanka; 1888: Stepa; 1892: Salonul numărul 6; 1894: Călugărul negru; 1894: Vioara lui Rotschild; 1895: Ordinul Anna; 1896: Casa cu mezanin; 1897: Mujicii; 1898: Omul în carapace; 1899: Doamna cu cățelul; 1902: Arhiereul; 1903: Logodnica.
Nuvele: 1884: „Dramă la vânătoare”; 1884: Chibritul suedez (Nuvelă polițistă); 1888: „Stepa”; 1891: „Un duel”; 1895: „Trei ani”; 1896: „Viața mea”.
Schițe umoristice: 1884: Povestirile Melpomenei; 1886: Povestiri pestrițe.
(după Wikipedia)
Fotografiile au fost realizate cu telefonul mobil în timpul spectacolului desfășurat în sera zilei de joi 24 martie 2022.
Sinopsis
Nunta este o comedie dintr-un act a scriitorului rus Anton Pavlovici Cehov , din 1889 . Lucrarea este continuarea firească a celuilalt act unic „O cerere de căsătorie” , pe care Cehov o scrisese în anul precedent. Această scurtă lucrare aduce în scenă un prânz de nuntă, în timpul căruia personajele aparținând micii burghezii rusești se confruntă, într-o atmosferă în care dorința de a se „prezenta” soților și familiilor lor se ciocnește cu cele modeste ale acestora. . Cehov prezintă, așadar, cu o ironie subtilă și tristă, această comedie a neînțelegerilor , în care se pretinde adesea că există ceea ce ar trebui să fie acolo sau că s-ar dori să existe și pe care, în schimb, nu este în măsură să o pună la dispoziție. Criticii subliniază că, în această operă minoră, sunt evidente temele pe care Cehov le va dezvolta ulterior în principalele sale lucrări, și anume decadența care caracterizează sfârșitul unei ere și nașterea unei noi, la care personajele sale par incapabile să se adapteze.
Tema nunții va fi preluată ulterior cu accente similare de către alți mari autori teatrali, precum Vladimir Mayakovskij ( Bugul ) și Bertolt Brecht ( Nunta micului burghez ).
Nuntă în Montagne Russe
„Nebunie” mare la Nottara. „Nunta” lui Cehov în viziunea modernă a lui Alexandru Grecu te face să te simți că te-ai instalat confortabil în fotoliul unui „Montagne Russe” și, pe negândite, te-ai trezit navigând prin meandrele periculoase ale unei nunți „cu pretenții” într-o societate îndoielnică. „Năvala găștii nebune” a nuntașilor te strivește imediat după ultima bătaie de gong. Veselia se instaurează pe scenă și în audiență și asistăm la evenimentul tip, presărat cu întâmplările specifice unei societăți departe de perfecțiune – ca să nu fiu malițios. Toată lumea flirtează cu toată lumea dar relațiile anterioare sunt ușor de depistat. La început totul este rezolvat prin „darea peste cap” a unui pahar de tărie. Lait motivul serii/nunții, „pour les connaisseurs” (mulțumesc „Ginerică” pentru explicația privată) îl reprezintă interjecțiile „Hu” și „Ha”! Nu mi-am putut imagina ca îndemnul la băutură și satisfacția personală obținută după golirea bruscă a paharului să se poată reduce la „Hu” și „Ha”! „Hu” este folosită pentru expirarea aerului din organism și pregătirea mentală a „executantului” dar și a auditoriului cu pasul următor, cel al „absorbției” conținutului paharului de tărie practic înainte de a inspira. Dacă licoarea distilată a produs satisfacția așteptată, la următoarea expirație „eroul” rosteste plin de încredere „Ha”! Evident doar persoanele „bine antrenate” administrării unui asemenea „tratament” pot face față suitei de toasturi.
În aceste condiții nunta are de toate, cam tot ceea ce se poate întâlni la un astfel de eveniment: idile, certuri, bătaie, șpăgi, dorința de a epata, dans, mult dans, focuri de armă, nuntași care cad lați de beți și ginerele care fuge cu darul, miresica părăsită se întoarce la vechile ei idile, soacra mică în căutarea consolării, socrul mare confuz, nuntași mai mult sau mai puțin zglobii, un colonel care se dă drept general ș.a.m.d.
Dani Popescu (Andrei Andreevici Niunin) interpretează cu aplomb rolul șmecherașului de cartier pus pe căpătuială pe seama naivității concitadinilor.
Daniela Minoiu (Nastasia Timofeevna) – este vulcanica mamă soacră mică cu ambițiile și fantasmele ei. Apariția este spumoasă și plină de vervă așa cum îi stă bine unei amfitrioane, atât pe scenă cât și în culise. Gata oricând să flirteze căci, la vârsta ei mai trebuie să se bucure de viață.
Claudiu Romilă (Evdochim Zaharovici Jigalov) – dă viață unui personaj care, la vremea când a fost scrisă piesa nu fusese descoperită boala Alzheimer dar ea exista, dovadă foarte clară fiind textul interpretat cu măiestrie – un cancelar colegial pensionat care nu renunță la purtatul pălăriei nici la masa de nuntă a propriei fiice.
Ion Grosu (Epaminond Maximovici Aplombov) – este un ginerică aparent, cuminte, la locul lui, ușor de a fi ținut sub papuc de coana soacră. Cum un proverb popular spune că „apele liniștite sunt adânci” așa și Epaminond este gata să scoată pistolul să-și apere convingerile, mimează destul de prost dragostea sa față de Dașenka. Creionează foarte bine portretul tip al profitorului care vede în orice, inclusiv în propria-i nuntă o afacere.
Mihaela Subţirică (Dașenka) – este mireasa. Și cu această propoziție am spus tot. Personajul creionat de Mihaela reprezintă o oază de puritate și de speranță într-un viitor mai bun. Din păcate trebuie să trăiască în real și să încerce să depășească răutățile și nedreptățile vieții. Faptul că rămâne singură, în balonul ei protector este bine sugerat, regizoral, de scena finală.
Ioana Calotă-Philippide (Anna Martînovna Zmeiukina) – a reușit, cu inteligență să surprindă frământările, visele și aspirațiile unei moașe comunale, robustă și îmbrăcată în rochie stacojie pentru a capta atenția celorlalți. Este o apariție spumoasă și împreună cu partenerul ei din spectacol pot concura fără probleme la „best actors in supporting roles”.
Vlad Gălățianu (Ivan Mihailovici Iat) – telegrafistul – în epoca în care a fost scrisă piesa această ocupație reprezenta apartenența la o oarecare „elită”. Vlad împreună cu Ioana reușesc să capteze atenția, zâmbetele, râsetele și nu în ultimă instanță aprecierile spectatorilor pentru o partitură bine interpretată. Aș putea spune, cei doi au reprezentat una din petele de culoare ale spectacolului.
Mircea Teodorescu (Haralampi Spiridonovici Dâmba) – interpretează rolul unui imigrant grec, patiser, care încercă să se adapteze oamenilor din țara de adopție împrumtând obiceiurile locului chiar și cel al flirtului cu mama soacră.
Corina Dragomir (Dirijorul), asigură și asistența de regie, este pata de culoare al planului II sau III din spectacol, punând mult suflet în expresivitatea mișcărilor care suplinește cu brio absența unui text de interpretat.
Alexandra Aga (Moderatoarea) – încearcă să facă legătura dintre „evenimentele” nunții dar este depășită de imprevizibilul unor scene: dansul miresei, bătaia dintre ginere și nuntași și se retrage din scenă cu discreție; recții tipice ale persoanei care trebuie să joace acest rol într-o astfel de societate.
Ștefan Opreanu (Dmitri Stepanovici Mozgovoi) – marinar al flotei de voluntari, este protagonistul unor scene dans cu tentă spre exercițiile fizice, bine primite de public și bine integrare în demersul artistic. Evident într-o societate masculinizată, suprinsă excelent de concepția regizorală, o balerină/dansatoare nu-și avea locul, așa că, regizorul a supralicitat cu măiestrie această idee.
Alexandru Grecu
(n. 1860)
Alexandru Grecu, s-a născut la 14 februarie 1960, în satul Colibaşi, raionul Cahul. A absolvit Colegiul de arte din Soroca (1979) și Institutul de Arte ”G. Musicescu” din Chișinău (1983). În 1987- 1990 este stagiar în regie la Teatrul ”Satiricon” din Moscova, avîndu-l în calitate de conducător pe Constantin Raikin.
În anii 1987-1983 a fost actor și regizor la Teatrul ”A. Mateevici” din Chișinău. În 1990 a fondat Teatrul ”Satiricus” (din 2003 Teatrul Satiricus I. L. Caragiale”).
De-a lungul anilor, a montat în Teatrul Național ”Satiricus I. L. Caragiale” mai multe spectacole: ”Metamorfozele” de Ovidiu, ”Beethoven cîntă din pistol” de Mircea M. Ionescu, ”Ciuleandra” de Liviu Rebreanu, ”O scrisoare pierdută”, D’ ale carnavalului”, ”O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, ”Maestrul și Margarita de M. Bulgakov”, ”SRL Moldovanul” de N. Esinencu ș.a. A efectuat turnee în SUA, Grecia, Bulgaria, Ungaria, România, Italia, Irak, Suedia și în alte țări.
În 2000 a fost distins cu medalia ”Meritul civic”, în 2010 - cu titlul ”Artist al Poporului”, iar în 2014 - cu Ordinul ”Meritul Cultural” al României.
Alexandru Grecu este președinte al Uniunii Teatrale din Moldova.
După: https://www.timpul.md/articol/actorul-i-regizorul-alexandru-grecu-implinete-55-de-ani-69948.html
Argument regizoral
„Indiferent de spectacolul la care lucrez, indiferent de autor, pornesc mereu de la Cehov. El ocupă, pentru mine, un rol aparte în dramaturgia universală și mă gândesc aici și la teatrul contemporan, fiindcă Cehov este, cred, mai contemporan ca orice alt dramaturg din zilele noastre.
Cehov ne avertiza, încă de pe atunci, că trăim într-o societate imorală și că ceva este putred în Danemarca. În contextul celor ce se întâmplă astăzi în societate – mă refer aici la valorile social umane, chiar și social politice, la exigența de a înțelege valorile adevărate - , Cehov ne vorbește astăzi, în secolul XXI, avertizându-ne: o societate imorală, în care bunul simț, valorile, buna-cuviință și justa înțelegere a tot ceea ce este uman lipsesc, nu are cum să evolueze.
Am ales această piesă – probabil cea mai puțin montată dintre piesele cehoviene în teatrele din România, dar și din lume – pentru că ea reflectă întreaga noastră societate. Noi suntem, astăzi, nuntașii. Imoralitatea, acest desfrâu, această iresponsabilitate, această lipsă de cultură care există astăzi în societate se sincronizează perfect cu „Nunta” lui Cehov și cu personajele sale.
Îmi doresc ca spectatorul să plece din teatru cu o stare de introspecție, cu înțelegerea faptului că a fi un personaj din „Nunta” lui Cehov nu este viabil. Că nu pot prevala în viață aspectele materiale sau alte idealuri decât cel spiritual; avem nevoie de moralitate, bună-cumsecădenie și de dragoste în sensul larg, nu numai cu iubire – iubirea față de aproapele tău, față de prieten, față de țară.
(text preluat din programul de sală)
Alexandru Grecu
Concluzia regizorului
„Cehov ne avertiza, încă de pe atunci, că trăim într-o societate imorală și că ceva este putred în Danemarca. În contextul celor ce se întâmplă astăzi în societate – mă refer aici la valorile social-umane, chiar și social-politice, la exigența de a înțelege valorile adevărate –, Cehov ne vorbește astăzi, în secolul XXI, avertizându-ne: o societate imorală, în care bunul-simț, valorile, buna-cuviință și justa înțelegere a tot ce este uman lipsesc, nu are cum să evolueze”.
Alexandru Grecu
Un spectator
pasionat de teatru
Nuntașii – Raluca Jugănaru Grosu / Diana Câmpeanu / Cătălin Ștefan Badea / Frederic Denis Negrescu sunt invitații „masă de manevră” și cotizanții tip la o nuntă cu dar. O mențiune pentru Raluca Jugănaru-Grosu pentru efortul de a portretiza o nuntașă plină de voie bună și poftă neostoită de distracție.
At last but not the least, apariția lui Ion Haiduc în rolul Feodor Iacovlevici Revunov Karaulov, căpitanul/colonelul/generalul este fabuloasă. Alexadru Grecu, declarat mare admirator al lui Cehov, nu-și părăsește, nici în subconștient, amprentele caragialești pe care le poartă și ne furnizează o versiune rusească, plină de umor, al lui Agamemnon Dandanache.
„Nunta” la Nottara este un spectacol plin de voie bună și aducător de satisfacție pentru consumatorul de teatru.
Trecând peste aceste argumente formale vă rog să citiți îndemnul regizorului, preluat din programul de sală și reprodus în coloana alăturată sub genericul „Argument regizoral”.
Nu trebuie ratat!
